Coşmarul Europei n-a luat sfârşit. Grecia va avea nevoie de o nouă restructurare a datoriilor

Grecia va avea nevoie probabil de o nouă restructurare a datoriilor, al cărei cost va fi suportat de Banca Centrală Europeană (BCE) şi de guvernele zonei euro, au declarat marţi oficiali ai Uniunii Europene
Economica.net - mar, 24 iul. 2012, 17:47
Coşmarul Europei n-a luat sfârşit. Grecia va avea nevoie de o nouă restructurare a datoriilor

Reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai BCE şi ai FMI au revenit marţi la Atena, pentru a evalua eforturile guvernului de reducere a datoriei publice la un nivel sustenabil, relatează MarketWatch.

Misiunea de evaluare, amânată din iunie pe fondul instabilităţii politice generate de alegerile parlamentare, va avea loc într-o atmosferă tensionată, caracterizată prin neîncrederea că Grecia îşi va respecta angajamentele şi reticenţa guvernelor din zona euro de a suplimenta împrumuturile către ţară.

Potrivit surselor, Grecia este departe de ţintele stabilite, astfel că va fi nevoie de o restructurare a circa 200 de miliarde de euro din datoriile statului elen aflate în proprietatea BCE şi a guvernelor din zona euro.

Autorităţile elene vor pe de altă parte suplimentarea împrumuturilor şi amânarea ţintelor fiscale din acordul de salvare cu troica CE-BCE-FMI, pentru a putea atinge obiectivul pe termen lung convenit cu creditorii externi, de a reduce datoria de stat la sub 120% din PIB până în 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele fizice comparativ cu cele vândute de magazinul online, cu scopul de a......
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...