Un tânăr s-a spânzurat în podul casei unde locuia

Un tânăr din judeţul Iaşi s-a spânzurat în podul casei unde locuia, înainte de a comite gestul trimiţându-i un SMS mamei sale, iar rudele susţin că acesta era extrem de afectat după ce, în urmă cu o lună, prietena lui s-a sinucis în Spania, unde era plecată la muncă, scrie MEDIAFAX.
Economica.net - lun, 14 nov. 2011, 17:01

Tânărul în vârstă de 20 de ani din comuna ieşeană Cucuteni a fost găsit, luni, mort de către bunica sa în podul casei. Lângă cadavru, anchetatorii au găsit mai multe fotografii cu fosta lui prietenă.

Rudele tânărului spun că tânărul intrase în depresie în urmă cu o lună, după ce prietena sa, aflată la muncă în Spania, s-a spânzurat.

El a ameninţat în mai multe rânduri că îşi va lua viaţa, iar înainte de a se spânzura i-a trimis mamei sale, plecată în Italia, un SMS prin care îşi anunţa gestul.

Poliţiştii ieşeni au declanşat o anchetă în acest caz.

„Urmează să se facă necropsia. Nu au fost găsite urme de violenţă. Cel mai probabil, cauza morţii este sinuciderea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi, Mădălin Ţăranu.

Te-ar mai putea interesa și
Investiție majorată pentru un hotel-simbol al turismului socialist din Brașov: Bugetul pentru transformarea fostului Capitol trece de 19 milioane de euro
Investiție majorată pentru un hotel-simbol al turismului socialist din Brașov: Bugetul pentru transformarea fostului Capitol ...
Acționarii ARO Palace au aprobat majorarea finanțării și investiției în transformarea hotelului Capitol din Brașov într-o unitate modernă Mercure....
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, azi. Motorina este la doar 3 bani de pragul de 11 lei litrul
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, azi. Motorina este la doar 3 bani de pragul de 11 lei litrul
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a majorat din nou azi la jumătatea zilei prețul motorinei ...
Top bănci în România pentru deschidere rapidă și ușoară a unui cont online
Top bănci în România pentru deschidere rapidă și ușoară a unui cont online
Dacă vrei să deschizi rapid un cont bancar online în România, BCR George, ING Home’Bank, Banca Transilvania prin BT ...
Dr. Max preia 18 farmacii din grupul Marcos Provit. Tranzacţia, avizată de Consiliul Concurenţei
Dr. Max preia 18 farmacii din grupul Marcos Provit. Tranzacţia, avizată de Consiliul Concurenţei
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Dr. Max SRL intenționează să preia controlul asupra activității ...