Grecia: Numărul turiştilor străini este în scădere puternică, din cauza percepţiei externe

Numărul turiştilor străini în Grecia a scăzut cu 11% în primele cinci luni ale anului faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, afectând o economie aflată în cel de-al cincilea an de recesiune, din cauza percepţiei asupra ţării pe fondul crizei datoriilor de stat, potrivit The Guardian.
Economica.net - lun, 30 iul. 2012, 09:41
Grecia: Numărul turiştilor străini este în scădere puternică, din cauza percepţiei externe

Cifrele au fost prezentate de banca centrală a Greciei.

Turiştii străini au cheltuit în Grecia 1,48 miliarde euro în primele cinci luni, cu 12,5% mai puţin decât cu un an în urmă.

Turismul generează 16,5% din economia Greciei, fiind de departe cel mai mare sector economic. Un grec din cinci lucrează în turism.

Declinul principalului motor economic contribuie la adâncirea recesiunii şi ar putea genera noi şomeri, în contextul unui şomaj ajuns oricum la cote record, de aproximativ 22%. Totodată, situaţia din turism ar putea priva bugetul de stat de veniturile necesare pentru respectarea ţintelor privind reducerea deficitului bugetar.

O misiune a oficialilor Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Centrale Europene se află de săptămâna trecută la Atena, pentru a evalua situaţia economică şi financiară a ţării şi a stabili dacă Grecia poate respecta angajamentele asumate în acordul de finanţare externă de 130 miliarde euro.

Oficialii străini au avertizat că Grecia a deviat de la ţintele fiscale, iar economia ţării s-ar putea contracta în acest an cu 7%, faţă de o estimare anterioară de minus 5%.

Incertitudinea privind ieşirea Greciei din zona euro şi alegerile intens disputate din lunile mai şi iunie au descurajat turiştii străini, însă rezervările de ultim moment par să fi revenit, notează The Guardian.

Anul trecut, cei mai numeroşi vizitatori străini în Grecia au fost turiştii germani, în număr de 2,2 milioane, însă principala asociaţie patronală din turismul elen estimează scăderea puternică a numărului de germani atraşi în acest an.

Te-ar mai putea interesa și
Scrisoare pentru Bolojan. Ce a cerut ANAT pentru salvarea companiilor din turism şi HoReCa
Scrisoare pentru Bolojan. Ce a cerut ANAT pentru salvarea companiilor din turism şi HoReCa
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) solicită, într-o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului interimar Ilie Bolojan, iniţierea unui dialog pentru găsirea......
România, singura țară din grupul Jumbo, pentru care previziunile sunt negative. Magazinele de jucării au vândut cu 7% mai puțin în prima parte a anului
România, singura țară din grupul Jumbo, pentru care previziunile sunt negative. Magazinele de jucării au vândut cu 7% ...
Vânzările magazinelor de jucării și produse pentru casă Jumbo, precum și a platformei online, au scăzut cu aproximativ ...
Producţia industrială a scăzut, în primele cinci luni din acest an, cu 3,3% (INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele cinci luni din acest an, cu 3,3% (INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele cinci luni din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, atât ...
Legea salarizării – Negocieri cruciale la Cotroceni pentru PNNR cu Pîslaru şi reprezentanţii partidelor
Legea salarizării – Negocieri cruciale la Cotroceni pentru PNNR cu Pîslaru şi reprezentanţii partidelor
Reprezentanţii partidelor pro-occidentale şi ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, discută vineri, la Palatul ...