Ponta, la România TV: Liderii europeni nu se aşteptau să fie şmenuiţi ca la alba-neagra de Băsescu

Liderilor europeni care au presat Guvernul USL să accepte validarea referendumului cu o prezenţă de 50% plus unu nici prin cap nu le-a trecut că preşedintele suspendat Traian Băsescu se va comporta ca un "şmenar" şi îi va "şmenui ca la alba-neagra", iar acum se simt folosiţi, afirmă premierul Ponta.
Economica.net - lun, 30 iul. 2012, 19:46
Ponta, la România TV: Liderii europeni nu se aşteptau să fie şmenuiţi ca la alba-neagra de Băsescu

„Acum, aceşti lideri europeni simt că au fost folosiţi. Băsescu este singurul preşedinte care nici măcar el nu s-a votat”, a spus Ponta la RTV.

El a arătat că USL a acceptat solicitările liderilor europeni pentru a nu rupe punţile cu Uniunea Europeană, deşi date neoficializate încă relevă că în România trăiesc nu 22 milioane de locuitori, ci doar 18 milioane, dintre care 15 milioane cu drept de vot.

Premierul a adăugat că aceste date ar putea fi solicitate de către judecătorii Curţii Constituţionale spre analiză înainte de a se pronunţa asupra validării referendumului, precizând însă că nu ştie dacă va fi transmisă o astfel de solicitare de către Curte.

„Nu ştiu ce va face Curtea, ştiu doar că voi respecta decizia Curţii”, a spus Ponta.

El a arătat că şi Parlamentul ar putea transmite o astfel de poziţie legată de datele reale ale cetăţenilor cu drept de vot.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...