Boc: Există o perspectivă pentru o uşoară indexare a salariilor şi pensiilor

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, că, în a doua jumătate a anului viitor, există o perspectivă pentru o uşoară indexare a salariilor şi pensiilor, însă Guvernul "nu va cădea în patima indexărilor" fără acoperire economică.
Economica.net - mar, 15 nov. 2011, 13:33

„Dacă la anul lucrurile nu se vor înrăutăţi în Europa şi în lume, pentru că depindem de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, există o perspectivă, în a doua jumătate a anului viitor pentru o uşoară indexare a salariilor şi a pensiilor, dar acest lucru îl vom putea confirma sau infirma abia în luna mai 2012”, a afirmat premierul,  la Lancrăm, judeţul Alba, citat de corespondentul Mediafax.

Potrivit lui Emil Boc, Guvernul „porneşte prudent” cu bugetul pe anul viitor, pentru că nu vrea să compromită stabilitatea macroeconomică a României şi nu vrea să se întâmple ceea ce se întâmplă în Grecia şi în Italia.

„Dacă există resurse financiare se realizează indexările, dacă nu, nu. Am păţit-o în 2008, când politicieni iresponsabili au mărit peste noapte salariile şi pensiile fără să aibă acoperire în economie şi am suferit doi ani consecinţe. Actualul guvern nu va cădea în nicio patimă de acest fel şi nu va compromite stabilitatea României”, a declarat premierul.

Premierul Emil Boc participă, alături de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, la deschiderea lucrărilor la şantierul autostrăzii Orăştie – Sibiu.

Bugetul pe 2012 nu include majorări de salarii şi pensii deoarece Guvernul nu s-a „repezit” pe un scenariu optimist, iar dacă datele economice care vor fi analizate în aprilie-mai sunt pozitive va fi decisă indexarea acestora „cu un anumit procent” prin ordonanţă de urgenţă, afirma, vineri seară, premierul Emil Boc.

„Nu vom aborda bugetul din 2012 în termeni electorali. Nu ne repezim la majorări de salarii şi pensii”, spunea Boc.

 

Te-ar mai putea interesa și
PSD îi cere lui Siegfried Mureşan să-şi depună mandatul: Ori alegeri anticipate, ori alt candidat pentru funcţia de premier
PSD îi cere lui Siegfried Mureşan să-şi depună mandatul: Ori alegeri anticipate, ori alt candidat pentru funcţia de ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut, luni, premierului desemnat, Siegfried Mureşan, să îşi depună mandatul pentru a se intra într-o altă procedură, fie alegeri anticipate, fie......
Un drum nou în cel mai aglomerat cartieri din Bucureşti. Alternativă la Bulevardul Iuliu Maniu – proiect Primăria Sectorului 6
Un drum nou în cel mai aglomerat cartieri din Bucureşti. Alternativă la Bulevardul Iuliu Maniu – proiect Primăria ...
Proiectul inițiat de primarul Paul Moldovan a fost aprobat de Consiliul Local Sector 6. Proiectul prevede realizarea "Penetrației ...
PSD nu va susţine Guvernul Siegfried Mureşan
PSD nu va susţine Guvernul Siegfried Mureşan
Biroul Permanent Naţional al PSD a decis luni să nu susţină Guvernul ce urmează să fie alcătuit de premierul desemnat, ...
RCA mai ieftin cu sute de lei pentru toți șoferii care iau această măsură. Asirom, reducere de 15% dacă ai cursuri de condus defensiv
RCA mai ieftin cu sute de lei pentru toți șoferii care iau această măsură. Asirom, reducere de 15% dacă ai cursuri ...
Asirom VIG anunță prelungirea ofertei pe care a adus-o în premieră în România, adică o reducerea substanțială la ...