Legea Cămătăriei a primit undă verde de la Cotroceni

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, marţi, Legea privind interzicerea activităţii de cămătărie.
Economica.net - mar, 15 nov. 2011, 15:18

Legea a fost adoptată în 18 octombrie de Camera Deputaţilor, forul decizional în privinţa acestui act normativ, după ce fusese respinsă de Senat.

Actul normativ prevede că activitatea de cămătărie se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi a fost iniţiat de parlamentari ai PDL şi ai minorităţilor naţionale.

Textul legislativ precizează că „prin camătă se înţelege dobânda excesivă pe care o ia cămătarul pentru sumele date cu împrumut”, iar cămătarul este definit ca fiind „persoana care dă împrumuturi băneşti în schimbul unei camete”.

Iniţial, proiectul de lege prevedea sancţionarea cămătarilor cu închisoare de la 1 an la 3 ani, însă deputaţii jurişti au propus ca sancţiunea să fie de închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Legea are caracter tranzitoriu, până la intrarea în vigoare a noului Cod Penal.

Te-ar mai putea interesa și
PSD îi cere lui Siegfried Mureşan să-şi depună mandatul: Ori alegeri anticipate, ori alt candidat pentru funcţia de premier
PSD îi cere lui Siegfried Mureşan să-şi depună mandatul: Ori alegeri anticipate, ori alt candidat pentru funcţia de ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut, luni, premierului desemnat, Siegfried Mureşan, să îşi depună mandatul pentru a se intra într-o altă procedură, fie alegeri anticipate, fie......
Un drum nou în cel mai aglomerat cartieri din Bucureşti. Alternativă la Bulevardul Iuliu Maniu – proiect Primăria Sectorului 6
Un drum nou în cel mai aglomerat cartieri din Bucureşti. Alternativă la Bulevardul Iuliu Maniu – proiect Primăria ...
Proiectul inițiat de primarul Paul Moldovan a fost aprobat de Consiliul Local Sector 6. Proiectul prevede realizarea "Penetrației ...
PSD nu va susţine Guvernul Siegfried Mureşan
PSD nu va susţine Guvernul Siegfried Mureşan
Biroul Permanent Naţional al PSD a decis luni să nu susţină Guvernul ce urmează să fie alcătuit de premierul desemnat, ...
RCA mai ieftin cu sute de lei pentru toți șoferii care iau această măsură. Asirom, reducere de 15% dacă ai cursuri de condus defensiv
RCA mai ieftin cu sute de lei pentru toți șoferii care iau această măsură. Asirom, reducere de 15% dacă ai cursuri ...
Asirom VIG anunță prelungirea ofertei pe care a adus-o în premieră în România, adică o reducerea substanțială la ...