Bursa a crescut cu aproape 1%, iar acţiunile FP şi OMV Petrom au susţinut lichiditatea

Bursa de la Bucureşti a continuat să urmeze linia burselor vest-europene şi a crescut cu 0,95%, însă cei mai mulţi investitori au rămas pe poziţii de aşteptare, iar lichiditatea a fost asigurată în principal de acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi OMV Petrom (SNP).
Economica.net - joi, 06 sept. 2012, 11:27
Bursa a crescut cu aproape 1%, iar acţiunile FP şi OMV Petrom au susţinut lichiditatea

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a avansat cu 0,24%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 0,39%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

La ora 13:00, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), era în urcare cu 0,69%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, se plasa cu 0,3% peste nivelul de miercuri, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul petrolier, avansa cu 0,0,6%.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 5,6 milioane lei (1,2 milioane euro), valoare trei ori mai redusă decât rulajul din prima parte a şedinţei de miercuri, de 19,3 milioane lei (4,3 milioane euro). Lichiditatea de miercuri a fost asigurată în proporţie de 90% de trei deal-uri cu 0,3% din acţiunile BRD-Groupe Societe Generale, în valoare de 17,4 milioane lei (3,8 milioane euro).

În prima parte a şedinţei de joi, acţiunile Fondului Proprietatea şi OMV Petrom au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 1,7 milioane lei şi, respectiv, aproape 1,1 milioane lei. Aceste acţiuni au asigurat jumătate din rulajul pieţei. Titlurile Fondului Proprietatea au avansat cu 0,48%, la 0,5285 lei, iar acţiunile OMV Petrom au crescut cu 0,49%, la 0,3865 lei.

Titlurile Oltchim (OLT) au pierdut câştigul de la deschidere, de 4,6%, iar la mijlocul zilei erau în scădere cu 0,27%. La mijlocul zilei, acţiunile erau cotate la 0,739 lei, iar operaţiunile cumulau 63.000 de lei.

Acţiunile au fost oprite de la tranzacţionare în a doua parte a şedinţei de miercuri, după ce compania a anunţat demisia lui Constantin Roibu din funcţiile de director general al Oltchim, poziţie ocupată timp de 21 de ani, şi de membru al Consiliului de Administraţie al combinatului. Demisia a venit în urma propunerii şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, Remus Vulpescu, de înlocuire a managementului de la Oltchim, ca o condiţie a asigurării capitalului de lucru pentru funcţionarea instalaţiilor societăţii şi acordarea salariilor curente către salariaţii societăţii.

Împreună cu Roibu au solicitat eliberarea din funcţii 15 directori şi contabilul-şef, printre care directorul general adjunct producţie şi investiţii, Nicolae Radu Olaru, şi directotul general adjunct financiar, Alin Smeu. Aceştia vor rămâne la dispoziţia companiei.

Angajaţii Oltchim sunt joi în a doua zi de proteste, solicitând privatizarea urgentă a companiei şi ca drepturile salarile restante pe două luni să le fie achitate cât mai repede.

Bursele vest-europene erau în creştere cu până la 1,2%, investitorii aşteptând în continuare şedinţa de politică monetară a Băncii Centrale Europene, când urmează să fie stabilit noul program de achiziţii de obligaţiuni suverane, menit să sprijine ţări ca Spania şi Italia, aflate sub presiunea pieţelor financiare.

Potrivit unor informaţii anunţate miercuri de Bloomberg, care cita oficiali ai Băncii Centrale Europene, instituţia va face achiziţii nelimitate de obligaţiuni suverane, dar fără să tipărească bani în acest scop. Conform planului, care s-ar putea numi „Tranzacţii Monetare Directe”, BCE nu va stabili plafoane pentru randamente.

Te-ar mai putea interesa și
Indicele Dow Jones al Bursei din New York a sărit pentru prima dată de 40.000 de puncte, în așteptarea unei decizii a Fed de reducere a dobânzii
Indicele Dow Jones al Bursei din New York a sărit pentru prima dată de 40.000 de puncte, în așteptarea unei decizii a ...
Indicele Dow Jones Industrial Average al Bursei de la New York a depăşit joi, pentru prima dată, pragul de 40.000 de puncte, în condiţiile în care marţi, miercuri şi joi bursele globale au......
Mircea Hațegan este noul director comercial al Telekom Romania Mobile Communications, în locul Andreei Cramer
Mircea Hațegan este noul director comercial al Telekom Romania Mobile Communications, în locul Andreei Cramer
Mircea Hațegan a fost numit astăzi în funcția de director executiv comercial al Telekom Romania Mobile Communications, ...
MADR: Inspectorii ANPA nu au identificat activităţi de recoltare a moluştelor sau a rapanelor în zona Portului Midia – Năvodari
MADR: Inspectorii ANPA nu au identificat activităţi de recoltare a moluştelor sau a rapanelor în zona Portului Midia ...
Inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) au realizat în anul 2024, numai în Portul Midia ...
CNAIR pregătește achiziția a 32 de utilaje cu cu macara și echipament de atenuare a șocurilor la impact
CNAIR pregătește achiziția a 32 de utilaje cu cu macara și echipament de atenuare a șocurilor la impact
CNAIR a anunțat debutul procedurilor legale pentru achiziția unor utilaje destinate intervențiilor de întreținere pe ...