Trei trenuri, blocate pe ruta Bucureşti-Timişoara din cauza unei defecţiuni

Trei trenuri care circulau pe ruta Timişoara-Bucureşti au rămas blocate, joi dimineaţă, timp de aproape două ore, în Gara de Est din Timişoara şi în localitatea Remetea Mare (Timiş), după ce un cupon de şină s-a rupt. Sute de călători au fost afectaţi de această avarie.
Economica.net - J, 17 nov. 2011, 06:47

Directorul Regionalei de Transport Feroviar de Călători Banat-Oltenia, Alexandru Silvăşan, a declarat că joi dimineaţa, la ora 4.58, conductorul trenului internaţional Bucureşti-Belgrad a sesizat că un cupon de şină s-a rupt în apropierea localităţii Remetea Mare, potrivit Mediafax.

El a precizat că din cauza avariei au fost afectate trei trenuri care circulau pe relaţia Timişoara-Bucureşti, respectiv trenul internaţional Bucureşti-Belgrad (306-1), trenul Intercity 592 Timişoara-Bucureşti şi acceleratul 1693 Bucureşti-Timişoara.

Potrivit acestuia, echipa de intervenţie a reuşit să remedieze avaria după aproape două ore, circulaţia trenurilor pe această rută fiind reluată în jurul orei 6.40.

Silvăşan a spus că pe parcursul remedierii avariei trenul internaţional Bucureşti-Belgrad şi acceleratul Bucureşti-Timişoara au fost oprite în apropierea gării din Remetea Mare, iar trenul Intercity Timişoara-Bucureşti a fost oprit în Gara de Est din municipiu.

El nu a putut preciza cu exactitate numărul călătorilor afectaţi de această avarie, însă a menţionat că este vorba despre sute de persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că Rusia a "pierdut controlul" asupra industriei sale de motorină şi a reiterat apelul la încetarea războiului Moscovei împotriva Ucrainei,......
UE vrea relaţia „cea mai apropiată posibil” cu Canada, afirmă preşedintele Consiliului European
UE vrea relaţia „cea mai apropiată posibil” cu Canada, afirmă preşedintele Consiliului European
Uniunea Europeană vrea ''să facă mai mult şi să acţioneze cât mai mult posibil cu Canada'', în contextul în care ...
Grecia revine în clubul piețelor dezvoltate – FTSE Russell
Grecia revine în clubul piețelor dezvoltate – FTSE Russell
Piaţa de capital din Grecia a fost reclasificată luni de către furnizorul global de indici financiari FTSE Russell de ...
Călin Georgescu a fost adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înşelăciune
Călin Georgescu a fost adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înşelăciune
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi ...