Se simplifică procedurile pentru fondurilor europene

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a semnat un ordin prin care dispune simplificarea procedurilor şi scurtarea termenelor în procesul de accesare a fondurilor europene, subiect discutat la întâlnirea cu comisarul european pentru Mediu, Janez Potočnik.
Economica.net - vin, 14 sept. 2012, 13:27
Se simplifică procedurile pentru fondurilor europene

Comisarul Janez Potočnik, aflat în vizită în România, s-a întâlnit, joi, cu ministrul Mediului Rovana Plumb, pe agenda discuţiilor aflându-se printre altele absorbţia fondurilor europene.

La finalul întrevederii, Rovana Plumb a semnat un ordin de ministru pentru simplificarea procedurii de calificare a proiectelor în Programul Operaţional Sectorial Mediu, în vederea scurtării termenelor de accesare a fondurilor.

Ea a precizat că toate studiile şi avizele necesare pentru calificarea unui proiect rămân valabile, însă solicitantul nu va trebui să le obţină înainte ca proiectul său să fie declarat eligibil.

În această etapă, înainte de a se decide eligibilitatea proiectului, solicitantul va depune la autoritatea de management, alături de cererea de finanţare, un referat ce atestă demararea formalităţilor de obţinere a avizelor în domeniul protecţiei mediului, pe baza completării unui formular unic, potrivit ordinului postat pe site-ul Ministerului Mediului.

Pe de altă parte, ordinul nu exclude derularea procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului pentru planuri, proiecte şi respectiv autorizarea activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului, conform legislaţiei în vigoare.

Rovana Plumb a mai anunţat că ministerul discută cu Comisia Europeană măsurile neceare pentru reluare plăţilor pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu în luna octombrie.

Ministrul a precizat că România a absorbit în perioada mai – august 2012 fonduri europene de 125 de milioane de euro, în timp ce din 2009 până în mai 2012 au fost atrase fonduri de 335 de milioane de euro.

La rândul său, la finalul întâlnirii cu ministrul Rovana Plumb, comisarul Janez Potočnik a spus că „este de o importanţă majoră ca România să folosească tot mai mult din fondurile europene pe care le are la dispoziţie”.

Ministrul Mediului a mai atras atenţia că România se situează printre ultimele state membre în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor, însă acest lucru poate reprezenta un beneficiu, prin oportunitatea creării locurilor de muncă în domeniul reciclării.

O altă direcţie strategică discutată a fost legată de investiţiile verzi, în special de energiile regenerabile, în contextul în care România şi-a luat angajamentul să folosească, până în anul 2020, energii regenerabile în proporţie de 24 la sută.

Ministerul Mediului mai lucrează în prezent la stabilirea unor criterii mai clare în ceea ce priveşte investiţiile economice în zona ariilor protejate.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul a deschis Strâmtoarea Ormuz pentru toate navele. Petrolul s-a ieftinit brusc, cotația a scăzut sub 90 de dolari barilul
Iranul a deschis Strâmtoarea Ormuz pentru toate navele. Petrolul s-a ieftinit brusc, cotația a scăzut sub 90 de dolari ...
Iranul a declarat vineri Strâmtoarea Hormuz complet deschisă traficului comercial pe durata încetării focului dintre Israel și Liban. Petrolul si-a ieftinit rapid, cu 10%...
Utilizatorii de apă pentru irigații vor primi banii pentru energia consumată în 2025 până la 31 mai. Proiect
Utilizatorii de apă pentru irigații vor primi banii pentru energia consumată în 2025 până la 31 mai. Proiect
Organizațiile utilizatorilor de apă pentru irigații (OUAI) vor primi decontul cotei aferente cheltuielilor pentru consumul ...
Șeful ANAF a pornit cruciada împotriva celor care încasează venituri la negru prin Airbnb și Booking. Contabilii ”descurcăreți”, in vizor
Șeful ANAF a pornit cruciada împotriva celor care încasează venituri la negru prin Airbnb și Booking. Contabilii ”descurcăreți”, ...
Adrian Nica, președintele ANAF, a declarat la un seminar de fiscalitate că va porni o amplă campanie de control împotriva ...
Ce spun Bolojan şi liderii PSD despre listarea unor pachete de acţiuni de la companiile de stat
Ce spun Bolojan şi liderii PSD despre listarea unor pachete de acţiuni de la companiile de stat
Vânzarea de pachete de acţiuni ale unor companii de stat este o măsură trecută în programul de guvernare şi a fost ...