Atena fierbe în aşteptarea manifestaţiilor de 17 noiembrie

Aproximativ 7.000 de poliţişti au fost mobilizaţi la Atena din cauza temerilor că mitingul ar putea degenera în violenţe.
Economica.net - J, 17 nov. 2011, 08:12

Grecia se pregăteşte joi de un miting de amploare la aniversarea revoltei studenţilor din 1973 împotriva dictaturii militare, la care sunt aşteptaţi inclusiv contestatarii măsurilor de austeritate şi pentru care au fost mobilizaţi 7.000 de poliţişti numai la Atena, relatează Mediafax.

Demonstraţiile de la 17 noiembrie atrag, în mod tradiţional, un număr mare de participanţi în fiecare an. Marşul începe la Universitatea Politehnică şi se încheie în faţa ambasadei americane, în semn de protest faţă de susţinerea acordată de Statele Unite juntei.

În 1973 revolta a condus la înlăturarea conducerii ţării iar Guvernul actual speră că istoria nu se va repeta, reiterând că măsurile de austeritate sunt esenţiale pentru redresarea ţării.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că Rusia a "pierdut controlul" asupra industriei sale de motorină şi a reiterat apelul la încetarea războiului Moscovei împotriva Ucrainei,......
UE vrea relaţia „cea mai apropiată posibil” cu Canada, afirmă preşedintele Consiliului European
UE vrea relaţia „cea mai apropiată posibil” cu Canada, afirmă preşedintele Consiliului European
Uniunea Europeană vrea ''să facă mai mult şi să acţioneze cât mai mult posibil cu Canada'', în contextul în care ...
Grecia revine în clubul piețelor dezvoltate – FTSE Russell
Grecia revine în clubul piețelor dezvoltate – FTSE Russell
Piaţa de capital din Grecia a fost reclasificată luni de către furnizorul global de indici financiari FTSE Russell de ...
Călin Georgescu a fost adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înşelăciune
Călin Georgescu a fost adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înşelăciune
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi ...