O emisiune TV prezentată de Jamie Oliver, în centrul unui proces de 1,2 miliarde de dolari

Compania Beef Products Inc. a dat în judecată postul ABC News, pe care l-a acuzat că a difuzat o emisiune prezentată de maestrul bucătar Jamie Oliver, în care acesta a criticat "mâzga roz", denumirea sub care este cunoscută carnea de vită procesată produsă de firma americană, relatează foxnews.com.
Economica.net - lun, 17 sept. 2012, 16:26
O emisiune TV prezentată de Jamie Oliver, în centrul unui proces de 1,2 miliarde de dolari

Compania americană susţine că postul ABC i-a indus astfel în eroare pe consumatori, făcându-i să creadă că acel produs este nociv pentru sănătate.

Firma Beef Products Inc. (BFI), care are sediul în statul Dakota de Sud, a solicitat daune de 1,2 miliarde de dolari, susţinând că postul ABC a promovat în emisiunile sale 200 de declaraţii „false, amăgitoare şi defăimătoare” despre un produs a cărui denumire oficială este „carne slabă de vită, fin procesată”, a precizat Dan Webb, avocatul companiei.

În documentele depuse la tribunal săptămâna trecută sunt menţionate şi numele unor persoane în calitate de acuzaţi, printre care se remarcă celebra prezentatoare de televiziune a postului ABC Diane Sawyer şi un specialist în microbiologie de la Departamentul pentru Agricultură care a inventat termenul „mâzgă roz”.

Emisiunile difuzate de postul ABC „i-au determinat pe telespectatorii americani să creadă că produsul nostru – carne de vită – nu conţine deloc carne, că este o „mâzgă roz” nesănătoasă, periculoasă pentru consumul public”, a declarat Webb.

Reprezentanţii ABC News, un post deţinut de grupul The Walt Disney Co., au negat acuzaţiile formulate de BPI.

„Acest proces este lipsit de integritate. Vom contesta cu vigoare acuzaţiile formulate”, a declarat Jeffrey W. Schneider, vicepreşedintele postului ABC.

Deşi mai multe organizaţii şi companii au preluat şi folosit ulterior termenul „mâzgă roz”, Webb a spus că postul ABC a fost dat în judecată întrucât acesta a atacat compania BPI „seară de seară”.

„Acuzaţii s-au angajat timp de o lună într-o campanie de dezinformare vicioasă şi concertată împotriva BPI”, referindu-se la emisiunile difuzate de acest post în perioada 7 martie – 3 aprilie.

Craig Letch, directorul departamentului de calitate alimentară în cadrul BPI, susţine că cifra de afaceri a acestei companii a scăzut cu 80% în perioada menţionată. Deşi a refuzat să precizeze cuantumul pierderilor financiare suferite, Letch a admis că firma pentru care lucrează a fost puternic afectată. Chiar dacă unii dintre clienţi şi-au reluat apoi relaţia comercială cu BPI, numărul acestora nu a fost suficient de mare pentru ca firma BPI să îi reangajeze pe oamenii care au fost concediaţi.

Webb afirmă că acele emisiuni difuzate de ABC News au avut un impact „catastrofal” asupra companiei BPI, care s-a văzut nevoită să îşi închidă trei dintre cele patru fabrici pe care le deţine în Statele Unite şi să concedieze 700 de angajaţi.

ABC a publicat o listă a băcăniilor americane importante care au ales să nu mai comercializeze acel produs, punând presiune asupra celorlalte băcănii, îndemnându-le să urmeze acest exemplu, prin includerea lor pe o „listă neagră”, a spus Webb.

Reprezentanţii postului american s-au declarat îngrijoraţi de felul în care carnea de vită este procesată. Bucăţile de carne de vită sunt încălzite şi tratate cu o cantitate mică de amoniac, pentru a distruge bacteriile, iar această practică este folosită de multe decenii şi respectă standardele federale de siguranţă alimentară. Webb spune că ABC a ignorat această informaţie, lăsând în schimb impresia că „mâzga roz este un fel de produs chimic, un fel de substanţă respingătoare, oribilă, dezgustătoare, care a fost pusă în carne şi ascunsă astfel de consumatori”.

Denumirea de „mâzgă roz” a devenit celebră după ce a fost folosită într-un articol apărut în The New York Times, în 2009, despre siguranţa metodelor de procesare a cărnii. La scurt timp după aceea, celebrul maestru bucătar Jamie Oliver a început o veritabilă campanie contra acestui produs, în show-ul său culinar „Food Revolution”. McDonald’s şi alte companii alimentare au renunţat la produs, iar multe lanţuri majore de supermarketuri, inclusiv Kroger şi Stop & Shop, au anunţat că nu vor mai comercializa carne ce conţine acest produs ieftin. O petiţie online, prin care se solicita eliminarea produsului din meniul şcolilor publice, a fost semnată de sute de mii de persoane.

Departamentul american pentru Agricultură a anunţat că cele mai multe dintre statele participante la National School Lunch Program au ales să comande carne tocată care nu conţine acel produs. Doar trei state americane – Iowa, Nebraska şi Dakota de Sud – au optat să comande carne care conţine produsul.

Compania BPI beneficiază însă de sprijinul guvernatorilor din statele Iowa, Nebraska, Kansas, Texas şi Dakota de Sud. Tom Vilsack, secretarul american pentru Agricultură, a apărat la rândul său produsul, spunând că guvernul federal nu l-ar fi aprobat dacă ar fi fost dăunător pentru sănătate.

Compania BPI a lansat o campanie proprie pe internet – pe site-ul www.beefisbeef.com – pentru a-şi apăra şi promova produsul.

Te-ar mai putea interesa și
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate privat ar putea investi banii din Pilonul 2 de pensii în companii din......
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...
Schimbare majoră în lanțul de magazine de cosmetice Rituals. Compania a investit 40 de milioane de euro pentru o reamenajare globală fulger
Schimbare majoră în lanțul de magazine de cosmetice Rituals. Compania a investit 40 de milioane de euro pentru o reamenajare ...
Rituals Cosmetics va începe în luna august să reamenajeze 1.500 de boutique-uri din 30 de țări, în urma unei investiții ...
Vânzările Goo Goo, brandul de suc al youtuberului iSilent produs de Natura Vrancea, vor ajunge la peste un milion de bucăți
Vânzările Goo Goo, brandul de suc al youtuberului iSilent produs de Natura Vrancea, vor ajunge la peste un milion de bucăți
Vânzările GOO GOO, brandul de suc al lui iSilent dezvoltat împreună cu Nexus Gaming și produs sub licență de Natura ...