Andronescu: Bugetul educaţiei pe 2013 va fi mai mare

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, marţi, că bugetul educaţiei pe anul 2013 va fi mai mare decât cel din acest an, fiind nevoie şi de atragerea altor resurse, de la Banca Mondială sau din fonduri europene, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Economica.net - mar, 25 sept. 2012, 13:14
Andronescu: Bugetul educaţiei pe 2013 va fi mai mare

Ecaterina Andronescu a declarat, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că a discutat la nivelul Guvernului ca banii europeni să meargă în mai mare măsură spre educaţie, spre formarea continuă a cadrelor didactice.

„Bugetul Educaţiei va fi mai mare în 2013 decât cel din acest an, care a fost unul dintre cele mai mici bugete de mulţi ani încoace şi care a produs numeroase nerealizări. În afară de buget, trebuie să atragem spre minister şi bani din alte resurse. Acum construim cu Ministerul Finanţelor un proiect cu Banca Mondială, cu bani rambursabili în timp. Îl construim cu încrederea că acei bani se vor transforma în beneficii asupra învăţământului. De asemenea, încep negocierile pentru fondurile europene din perioada 2013-2017 şi am discutat cu ministrul Afacerilor Europene şi la Guvern să încercăm ca resurse care vin din bani europeni să meargă în mai mare măsură spre educaţie, infrastructură, logistică, iar banii pentru resursele umane să meargă cu prioritate spre învăţământ. Cred că procesul de formare continuă a cadrelor didactice nu este o glumă. Îmi pun speranţe în banii europeni în formarea profesională a cadrelor didactice”, a spus Andronescu.

Ea a precizat că proiectul cu Banca Mondială va viza şi căminele studenţeşti din România.

Te-ar mai putea interesa și
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte să începi activitatea – avocați
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte ...
Este esențial să se verifice dacă un PFA a fost înființat corect și în concordanță cu activitățile care urmează să fie desfășurate efectiv. Indiferent dacă activitatea PFA-ului se......
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu ...
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii ...
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din ...