Guvernul Monti – „rigorism bugetar”, „creştere” şi „echitate”

Proaspătul premier italian, Mario Monti, a afirmat joi, în Senat, că activitatea Guvernului său se va concentra pe "rigorism bugetar", "creştere" economică şi "echitate", pentru reducerea datoriei colosale şi scoaterea Italiei din criză. Toate acestea pe fondul protestelor de stradă ale tinerilor italieni.
Economica.net - J, 17 nov. 2011, 14:38

Pentru respectarea obiectivului echilibrului bugetar în 2013, Guvernul va evalua „săptămânile următoare” necesitatea unor noi măsuri de rectificare bugetară, anunţă Mediafax.

Mario Monti a promis respectarea criteriului „echităţii” în distribuirea noilor „sacrificii”, argumentând că, „cu cât distribuirea sacrificiilor va fi mai echitabilă, cu atât (măsurile) vor fi mai (uşor) acceptate”.

„Italia nu va recăpăta credibilitate în faţa investitorilor dacă nu va exista creştere economică”, a subliniat Monti.

Anunţul măsurilor economice ale de austeritate a fost „acompaniat” de mişcări de protest ale tinerilor în câteva mari oraşe ale Italiei.  Mii de liceeni şi studenţi au ieşit pe străzi în Italia, pentru a denunţa reducerile bugetului alocat învăţământului. La Milano, studenţii au aruncat cu ouă spre sediul universităţii private Sacra Cuore, al cărei rector este noul ministru al Culturii, Lorenzo Ornaghi.

„Daţi-ne banii înapoi, să plătească Biserica!”, au scandat protestatarii.

Un alt grup a protestat în faţa prestigioasei universităţi private Bocconi, al cărei decan este Mario Monti, noul premier al Italiei. Alţi protestatari au încercat să pătrundă în sediul Asociaţiei Băncilor Italiene, strigând „salvaţi şcolile, nu băncile, daţi bani pentru învăţământul public”.

La Roma, manifestanţii au ironizat numele noului ministru al Educaţiei, Francesco Profumo („parfum” – în italiană), denunţând „un parfum de austeritate”. O delegaţie de 300 de protestatari a primit permisiunea să meargă în apropierea sediului Senatului, unde Mario Monti va rosti un discurs joi seară.

La Palermo, circa 5.000 de protestatari au scandat sloganuri împotriva ultraliberalismului care, potrivit lor, ar domina viaţa politică din Europa.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru construirea noului Spital de Boli Infecţioase. Banii vin din Programul Sănătate 2021-2027, după ce inițial proiectul fusese inclus în PNRR
Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru construirea noului Spital de Boli Infecţioase. Banii vin din Programul ...
Primăria Municipiului Oradea a anunţat luni semnarea contractului de finanţare pentru construirea şi dotarea noului Spital de Boli Infecţioase şi Pneumologie din Oradea, în valoare totală de......
Autoritățile din Veneția plănuiesc să crească taxa impusă turiștilor pentru intrarea în oraș la 30 de euro
Autoritățile din Veneția plănuiesc să crească taxa impusă turiștilor pentru intrarea în oraș la 30 de euro
Autorităţile din Veneţia analizează extinderea taxei pe turism, aplicarea ei pentru o perioadă mai mare din an şi majorarea ...
Ministerul Finanțelor a împrumutat 335,5 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanțelor a împrumutat 335,5 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 335,5 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de ...
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că Rusia a "pierdut controlul" asupra industriei sale de motorină şi ...