Spania anunţă cel mai sever program de reduceri de cheltuieli bugetare de până acum

Spania a anunţat, joi, cele mai severe reduceri de cheltuieli bugetare de până acum, în valoare de 40 de miliarde euro pentru anul următor, noile măsuri şi reforme având ca scop convingerea instituţiilor internaţionale şi investitorilor că ţara îşi respectă angajamentele privind ţintele de deficit.
Economica.net - J, 27 sept. 2012, 17:34
Spania anunţă cel mai sever program de reduceri de cheltuieli bugetare de până acum

Ministerele vor înregistra în 2013 în medie reduceri de cheltuieli de 8,9%, potrivit proiectului de buget prezentat într-o conferinţă de ministrul de Finanţe, Cristobal Montoro, scrie cotidianul Wall Street Journal.

„Este un buget pe timp de criză, dar făcut pentru a scoate ţara din criză”, a declarat vicepremierul Soraya Saenz de Santamaria în timpul aceleiaşi conferinţe.

Spania intenţionează să folosească 3,06 miliarde de euro din fondul de rezervă pentru pensii cu scopul de „a acoperi unele nevoi ale Trezoreriei”, a spus Saenz de Santamaria, fără să dea detalii. Fondul, creat în anii ’90 pentru a garanta plata pensiilor, dispunea de 66,8 miliarde de euro la sfârşitul anului trecut.

Guvernul a anunţat că va înfiinţa o agenţie pentru monitorizarea autorităţilor regionale, astfel încât acestea să se conformeze eforturilor Madridului de a controla cheltuielile şi de a reduce deficitul bugetar al ţării la 4,5% anul următor.

Noile măsuri vin într-un moment critic pentru Spania, premierul Mariano Rajoy fiind sub o presiune intensă pentru a cere un program de ajutor economic Uniunii Europene în condiţii care ar face posibilă cumpărare de obligaţiuni spaniole de către Banca Centrală Europeană.

Executivul va prezenta vineri estimările finale pentru necesarul de capital al sistemului bancar al ţării, conform termenilor finanţării de până la 100 de miliarde de euro asigurate de zona euro Spaniei în acest an. Oficiali spanioli au afirmat că cifra finală va fi uşor sub estimările iniţiale de 62 de miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Dosar penal la Inspecția Muncii, după imaginile incredibile cu șefii ITM din teritoriu ducând plocoane inspectorului general. DNA cercetează  fapte de dare și luare de mită-DOCUMENT
Dosar penal la Inspecția Muncii, după imaginile incredibile cu șefii ITM din teritoriu ducând plocoane inspectorului ...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) s-a autosesizat după apariția în presă a unor imagini în care șefii ITM din teritoriu aduceau cadouri sub formă de alimente, băuturi alcoolice și nu......
Ford Otosan deschide un parc fotovoltaic de 36,45 milioane de lei, la fabrica din Craiova
Ford Otosan deschide un parc fotovoltaic de 36,45 milioane de lei, la fabrica din Craiova
Ford Otosan România va investi 36,45 milioane de lei într-un parc fotovoltaic la fabrica din Craiova, cu o capacitate instalată ...
Angajaţii gigantului Bosch cer măsuri la nivelul UE pentru a opri pierderea locurilor de muncă
Angajaţii gigantului Bosch cer măsuri la nivelul UE pentru a opri pierderea locurilor de muncă
Reprezentanţii angajaţilor producătorului german de componente auto Bosch au cerut miercuri măsuri politice la nivelul ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Lucrări în forță pe tronsonul Bacău – Pașcani. Câți kilometri se mai deschid anul acesta
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Lucrări în forță pe tronsonul Bacău – Pașcani. Câți kilometri se mai deschid anul acesta
Anul acesta vor mai fi dați în trafic cel puțin 49 de kilometri din Autostrada Moldovei A7, de la Bacău la Mircesti, ...