Pentagonul a testat cu succes prima bombă mobilă hipersonică

Forţele terestre americane au efectuat joi cu succes primul test al bombei mobile hipersonice, menită să asigure Statelor Unite capacitatea de a lovi în cel mai scurt timp ţinte din orice punct al planetei, a anunţat Pentagonul.
Economica.net - J, 17 nov. 2011, 20:13

Dispozitivul a fost lansat cu ajutorul unei rachete, de la baza din Kauai /Hawaii/, la ora 11.30 GMT, şi a zburat ‘cu o viteză hipersonică’ în straturile înalte ale atmosferei terestre, deasupra Pacificului, pentru a atinge ulterior solul în atolul Kwajalein, din insulele Marshall, se menţionează în comunicatul Pentagonului, citat de AGERPRES.

Potrivit comunităţii ştiinţifice, o viteză este considerată hipersonică dacă este mai mare de Mach 5 – de cinci ori viteza sunetului, adică peste 6000 km/h.

Kwajalein este situat la circa 4000 de km sud-vest de Hawaii. Pentagonul nu a precizat cu ce viteză s-a deplasat bomba, care, spre deosebire de o rachetă, este manevrabilă.

Obiectivul acestui prim test este de a acumula date cu privire la zborurile hipersonice, îndeosebi în materie de ‘navigaţie, ghidaj, control şi protecţie termică’, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a Pentagonului Melinda Morgan.

Proiectul, numit oficial Armă hipersonică avansată /Advanced Hypersonic Weapon, AHW/, face parte din programul armatei americane care urmăreşte să-i furnizeze acesteia mijloacele necesare pentru a lovi ţinte aflate în celălalt capăt al lumii, cu arme convenţionale, în interval de o oră de la lansare.

Într-un alt proiect din cadrul aceluiaşi program, Pentagonul a testat la 11 august un avion hipersonic, HTV-2 /Hypersonic Technology Vehicle 2/, capabil să zboare cu 27.000 km/h, dar acel test s-a soldat cu un eşec.

Potrivit Serviciului de cercetare al Congresului /CRS/, raza de acţiune a AHW este mai mică decât cea a HTV-2, dar nu sunt menţionate valori anume. CRS mai indică în schimb că Pentagonul a prevăzut să consacre în 2011 suma de 239,9 milioane de dolari programului de ‘lovituri convenţionale globale rapide’ /Conventional Prompt Global Strike/, din care 69 de milioane pentru bomba testată joi.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru construirea noului Spital de Boli Infecţioase. Banii vin din Programul Sănătate 2021-2027, după ce inițial proiectul fusese inclus în PNRR
Primăria Oradea a semnat contractul de finanțare pentru construirea noului Spital de Boli Infecţioase. Banii vin din Programul ...
Primăria Municipiului Oradea a anunţat luni semnarea contractului de finanţare pentru construirea şi dotarea noului Spital de Boli Infecţioase şi Pneumologie din Oradea, în valoare totală de......
Autoritățile din Veneția plănuiesc să crească taxa impusă turiștilor pentru intrarea în oraș la 30 de euro
Autoritățile din Veneția plănuiesc să crească taxa impusă turiștilor pentru intrarea în oraș la 30 de euro
Autorităţile din Veneţia analizează extinderea taxei pe turism, aplicarea ei pentru o perioadă mai mare din an şi majorarea ...
Ministerul Finanțelor a împrumutat 335,5 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanțelor a împrumutat 335,5 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 335,5 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de ...
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că Rusia a "pierdut controlul" asupra industriei sale de motorină şi ...