Bursa a crescut uşor, pe un rulaj salvat de acţiunile FP şi un deal cu titluri Banca Transilvania

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,26% în prima parte a zilei, într-o piaţă în care cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare, iar lichiditatea a fost salvată de o tranzacţie mai mare cu un pachet de titluri Fondul Proprietatea şi un deal cu acţiuni Banca Transilvania.
Economica.net - mar, 02 oct. 2012, 10:42
Bursa a crescut uşor, pe un rulaj salvat de acţiunile FP şi un deal cu titluri Banca Transilvania

Piaţa a fost verde încă din primele minute, însă volumele de tranzacţionare au fost reduse în majoritatea cazurilor.

Cu câteva minute înainte de mijlocul şedinţei, a fost transferat un pachet mai mare de acţiuni Fondul Proprietatea pentru 3 milioane lei. Transferul pachetului de titluri Fondul Proprietatea a fost realizat la 0,5415 lei, cu 2,95% peste ultima cotaţie de luni, iar apoi s-au stabilizat pe o creştere uşoară, de până la 0,6%.

La ora 13:00, titlurile Fondului Proprietatea erau cotate la 0,5275 lei, preţ cu 0,29% peste nivelul de luni, iar operaţiunile cumulau 4 milioane lei.

Acţiunile Fondului Proprietatea, alături de un deal cu titluri Banca Transilvania (1 milion de lei) au asigurat 79% din lichiditatea pieţei acţiunilor, de 6,4 milioane lei (1,4 milioane euro). Astfel, rulajul pieţei a fost de peste patru ori mai mare decât cel din prima parte a şedinţei precedente, de 1,5 milioane lei (327.000 de euro).

La mijlocul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,37%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,33% peste nivelul de luni. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care analizează evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), era în creştere nesemnificativă, cu 0,07%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, avansa cu 0,24%.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, era în creştere cu 0,28%.

La acelaşi moment, bursele vest-europene evoluau incert şi înregistrau variaţii foarte reduse. Pieţele au debutat pe scădere, însă apoi au revenit uşor, după apariţia unor informaţii că Spania este pregătită să ceară ajutor extern pentru finanţele publice de la ţările din zona euro începând chiar cu weekend-ul viitor, în timp ce Germania a semnalat că guvernul de la Madrid ar trebui să aştepte.

Te-ar mai putea interesa și
INS: 15.939 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, eliberate în primul semestru
INS: 15.939 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, eliberate în primul semestru
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în primele şase luni din 2026 a fost de 15.939, în scădere cu 9,6% faţă de perioada similară din 2025,......
Froo devine canadian. Polonezii de la Zabka vând business-ul către gigantul Alimentation Couche-Tard Inc pentru 8,6 miliarde de dolari
Froo devine canadian. Polonezii de la Zabka vând business-ul către gigantul Alimentation Couche-Tard Inc pentru 8,6 miliarde ...
Alimentation Couche-Tard Inc, un lider global în comerțul de proximitate și mobilitate, a anunțat astăzi că intenționează ...
Hamas a acceptat planul de dezarmare, afirmă oficiali americani
Hamas a acceptat planul de dezarmare, afirmă oficiali americani
Gruparea militantă palestiniană Hamas a acceptat să se dezarmeze şi să susţină demilitarizarea Fâşiei Gaza, potrivit ...
Alimentarea cu gaze a fost sistată pe mai multe străzi din București. Mii de clienți afectați
Alimentarea cu gaze a fost sistată pe mai multe străzi din București. Mii de clienți afectați
Distrigaz Sud Reţele a sistat temporar, vineri, începând cu ora 4:30, alimentarea cu gaze naturale pe mai multe străzi ...