BNS lansează pe 15 octombrie Campania naţională pentru modificarea Codului Muncii

Blocul Naţional Sindical va lansa, pe 15 octombrie, Campania naţională pentru strângerea de semnături în vederea modificării actualului Cod al Muncii, se arată într-un comunicat remis vineri AGERPRES.
Economica.net - vin, 05 oct. 2012, 09:12
BNS lansează pe 15 octombrie Campania naţională pentru modificarea Codului Muncii

‘Proiectul de lege elaborat de BNS împreună cu o echipă de experţi coordonată de prof. dr. Alexandru Athanasiu corectează erorile din actualul Cod al Muncii şi echilibrează relaţia dintre angajat şi angajator. Totodată, documentul pune legislaţia muncii din România în acord cu prevederile Constituţiei, cu directivele europene, convenţiile OIM şi prevederile Cartei Sociale Europene Revizuite’, se arată în comunicatul citat.

Astfel, începând cu data de 15 octombrie, orice persoană nemulţumită de prevederile actuale ale Codului Muncii poate semna tabelul de susţinere pentru proiectul BNS, disponibil la sediile filialelor judeţene ale confederaţiei. După strângerea celor 100.000 de semnături necesare, BNS va înainta Parlamentului proiectul de lege pentru a fi dezbătut şi adoptat.

‘Pe lângă modificarea Codului Muncii, pe lista de priorităţi pe termen scurt a BNS se mai află încă trei proiecte de lege menite să corecteze erorile din legislaţia muncii şi să completeze setul de ‘instrumente’ pe care lucrătorii le au la dispoziţie pentru a-şi apăra drepturile. Până la sfărşitul anului vor fi lansate în dezbatere publică şi promovate: proiectul de lege privind negocierile colective, proiectul de lege privind conflictele de muncă şi proiectul de lege privind ratificarea Protocolului Adiţional la Carta Socială Europeană Revizuită’, se mai spune în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Cât costă cu adevărat să deții un Porsche electric față de unul cu benzină în România: diferența reală după primul an
Cât costă cu adevărat să deții un Porsche electric față de unul cu benzină în România: diferența reală după primul an
Dacă te-ai uitat vreodată la un Porsche Taycan și ai comparat prețul cu un 911 sau un Cayenne pe benzină, probabil prima întrebare a fost: „Da, dar cât mă costă pe lună să îl țin?"......
Orașul din România unde transportul în comun ar putea fi gratuit tot weekendul
Orașul din România unde transportul în comun ar putea fi gratuit tot weekendul
Primarul unui oraș din România vrea să extindă pentru zilele de sâmbătă și duminică programul de transport în comun ...
Măsuri pentru problemele urgente de finanţare din Sănătate, adoptate vineri de Guvernul Luca Niculescu
Măsuri pentru problemele urgente de finanţare din Sănătate, adoptate vineri de Guvernul Luca Niculescu
Premierul Luca Niculescu a declarat că prin prima rectificare bugetară aprobată în şedinţa de guvern de vineri vor ...
CNAIR, după închiderea de pe Autostrada Sebeș – Turda: De ce este mai bună varianta devierii circulației pe DN1, față de circulația pe ambele sensuri pe o cale, pe A10
CNAIR, după închiderea de pe Autostrada Sebeș – Turda: De ce este mai bună varianta devierii circulației pe DN1, ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) explică din nou vineri de ce a fost aleasă varianta ...