Tranzacţionarea acţiunilor Fondul Proprietatea se reia astăzi

Tranzacţionarea acţiunilor Fondul Proprietatea la Bursa de Valori Bucureşti va fi reluată joi dimineaţă la ora 9.20, potrivit unui anunţ postat pe pagina de Internet a BVB.
Economica.net - J, 11 oct. 2012, 06:58
Tranzacţionarea acţiunilor Fondul Proprietatea se reia astăzi

Titlurile FP au fost suspendate de la tranzacţionare miercuri la prânz, ca urmare a decizie Curţii de Apel Bucureşti care a anulat numirea companiei americane Franklin Templeton drept administrator al Fondului Proprietatea, scrie Agerpres. Curtea de Apel a menţinut, astfel, sentinţa Tribunalului Bucureşti dată în data de 22 decembrie 2011 care anula numirea FTIML ca administrator al FP.

În urma acestei hotărâri, Franklin Templeton Investment Management Limited /FITML/ a anunţat că va continua să administreze Fondul Proprietatea în conformitate cu contractul său de administrare încheiat cu acesta şi cu Actul constitutiv în vigoare şi hotărârile acţionarilor, în colaborare cu Comitetul Reprezentanţilor.

Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010.

Fondul este o companie de investiţii de tip închis, iar obiectivul său investiţional este aprecierea pe termen lung a capitalului prin investiţii în principal în acţiuni româneşti.

Franklin Templeton şi-a stabilit un birou în Bucureşti în mai 2010, cu o echipă de 27 de angajaţi, incluzând 6 specialişti locali în investiţii sprijiniţi de cei peste 40 de manageri de portofolii şi analişti din cadrul echipei lărgite a Templeton Emerging Markets.

Te-ar mai putea interesa și
Cum obține eMAG prețurile de Black Friday. CEO-ul dezvăluie ce le cere furnizorilor încă de la semnarea contractelor: „În timp, am adăugat foarte multă gamă și foarte mult spectacol”
Cum obține eMAG prețurile de Black Friday. CEO-ul dezvăluie ce le cere furnizorilor încă de la semnarea contractelor: ...
eMAG începe negocierile pentru reducerile de Black Friday încă din momentul în care încheie contractele anuale cu furnizorii și partenerii comerciali, cărora le solicită discounturi speciale......
România a împrumutat azi 4,5  miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de bonduri
România a împrumutat azi 4,5  miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de bonduri
Ministerul Finanţelor a împrumutat astăzi 4,5 mld. euro, cumulat, de pe pieţele financiare internaţionale prin vânzarea ...
Luca Niculescu s-a întâlnit astăzi cu liderii de sindicat. Prim-ministrul și-a arătat sprijinul pentru un prim set de măsuri concrete, precum indezarea pensiilor
Luca Niculescu s-a întâlnit astăzi cu liderii de sindicat. Prim-ministrul și-a arătat sprijinul pentru un prim set de ...
Prim-ministrul Luca Niculescu a transmis luni, în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria cu liderii confederațiilor ...
Primarul Sectorului 2 Rareş Hopincă: Sistemul de canalizare din cartierul Ion Creangă nu face faţă ploilor abundente. Am stabilit organizarea unei verificări în teren pentru a găsi cauzele
Primarul Sectorului 2 Rareş Hopincă: Sistemul de canalizare din cartierul Ion Creangă nu face faţă ploilor abundente. ...
Primarul Sectorului 2, Rareş Hopincă, a anunţat luni că, împreună cu inginerii Apa Nova, va fi organizată o verificare ...