Isărescu: Limitarea licitaţiilor repo, cea mai bună metodă de a regla cursul

Limitarea licitaţiilor săptămânale repo derulate de BNR este o metodă mai rapidă şi mai eficace de acţiune decât modificarea dobânzii de politică monetară, cu un impact mai important asupra cursului de schimb, a declarat la Varşovia guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, citat de Bloomberg.
Economica.net - vin, 19 oct. 2012, 14:38
Isărescu: Limitarea licitaţiilor repo, cea mai bună metodă de a regla cursul

Astfel, impactul unei limitări a lichidităţii asupra cursului este mai eficace decât modificarea dobânzii, a explicat guvernatorul BNR.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat vineri un curs de referinţă în urcare, pentru a cincea sesiune consecutiv, la 45809 lei/euro, un nou maxim al ultimelor 11 săptămâni şi aproape de recordul consemnat la începutul lunii august.

BNR a anunţat luni că a plafonat din nou la 6 miliarde de lei (1,3 miliarde de euro) suma cu care împrumută băncile prin operaţiuni repo după ce săptămâna trecută a reluat limitarea finanţării, pe fondul creşterii cursului pe piaţa interbancară peste 4,59 lei/euro. Băncile au atras întreaga sumă, însă cererea a atins un nivel record, de 21,4 miliarde lei.

Prin licitaţiile repo BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an. Sumele sunt împrumutate pe o perioadă de o săptămână.

La finele lunii septembrie, Consiliul de Administraţie al BNR a menţinut rata dobânzii de politică monetară la 5,25% pe an. Banca centrală a redus dobânda de politică monetară cu 0,75 puncte procentuale de la începutul anului, până la minimul istoric de 5,25% pe an. La începutul lunii mai, BNR a oprit însă ciclul de reducere a ratei de politică monetară din cauza schimbărilor politice din România, care s-au suprapus pe intensificarea temerilor investitorilor cu privire la viitorul zonei euro.

BNR a reînceput săptămâna trecută să limiteze sumele împrumutate prin licitaţiile repo, când a acordat unui număr de 11 bănci 6 miliarde lei (1,3 miliarde de euro). Din luna septembrie şi până pe 8 octombrie, BNR a împrumutat băncile cu sumele solicitate.

Cele patru licitaţii repo organizate de BNR în luna august au avut sumele plafonate, pentru prima dată din 2008, iar leul a beneficiat parţial de decizia băncii centrale, întrucât dobânzile practicate de bănci au crescut uşor.

Un efect negativ al acestor plafonări a fost însă creşterea randamentelor la titlurile de stat, astfel că Ministerul Finanţelor Publice a reuşit să împrumute doar 1,4 miliarde lei, sub suma planificată, de 2,5 miliarde lei. Un alt factor care a dus la creşterea randamentelor a fost reprezentat şi de tensiunile politice cauzate de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

Un efect al plafonării împrumuturilor în licitaţia repo de lunea trecută a fost vizibil la licitaţia organizată de Ministerul Finanţelor Publice pentru certificate de trezorerie cu scadenţă la 11 luni, când Trezoreria a reuşit să împrumute doar 578,3 milioane lei, faţă de nivelul programat de 1 miliard de lei.

Totodată, randamentul a crescut la 6,02% pe an, de la nivelul de 5,95% pe an acceptat precedenta licitaţie cu titlturi cu scadenţă apropiată, de 12 luni.

Luni, Finanţele au împrumutat 625 milioane de lei prin certificate la 11 luni, sub valoarea indicativă şi la un randament mediu de 6,08%, în creştere uşoară faţă de cel plătit la licitaţia organizată în urmă cu o săptămână, de 6,02%. Valoarea indicativă a operaţiunii a fost 1 miliard de lei, iar ofertele băncilor au însumat 1,6 miliarde de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Electromontaj Carpați a semnat cu Romgaz un contract pe șase luni pentru o parte dintre lucrările de finalizare a centralei electrice de la Iernut
Electromontaj Carpați a semnat cu Romgaz un contract pe șase luni pentru o parte dintre lucrările de finalizare a centralei ...
Electromontaj Carpați S.A. anunță acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că a semnat în calitate de executant contractul de achiziție publică „Lucrări de montaj......
Eurial Invest devine dealer al Allview Auto, divizia de mobilitate a Visual Fan
Eurial Invest devine dealer al Allview Auto, divizia de mobilitate a Visual Fan
Eurial Invest, companie din imperiul omului de afaceri Gheorghe Dolofan, a devenit dealer al modelelor electrice CityZEN ...
Banca italiană Intesa Sanpaolo raportează un profit net record pentru primele nouă luni din 2026 și își revizuiește din nou în sus prognoza pentru tot anul
Banca italiană Intesa Sanpaolo raportează un profit net record pentru primele nouă luni din 2026 și își revizuiește ...
Grupul Intesa Sanpaolo a înregistrat cele mai bune rezultate din istorie pentru primele nouă luni, cu un profit net de ...
Expansiune pe bandă rulantă pentru magazinele Froo în România: În ce noi județe ajunge lanțul polonez după borna de 300 de unități
Expansiune pe bandă rulantă pentru magazinele Froo în România: În ce noi județe ajunge lanțul polonez după borna ...
Grupul Zabka continuă expansiunea pe plan local și deschide magazine în noi orașe. Este vorba de Târgoviște, judeșul ...