Şomajul din Germania a crescut în octombrie de două ori mai mult faţă de estimările analiştilor

Rata şomajului din Germania a înregistrat în octombrie o creştere de două ori mai mare decât anticipau analiştii, întrucât criza din zona euro a afectat creşterea economică şi a determinat companiile să reducă investiţiile, potrivit Bloomberg.
Economica.net - mar, 30 oct. 2012, 11:46
Şomajul din Germania a crescut în octombrie de două ori mai mult faţă de estimările analiştilor

Numărul persoanelor fără loc de muncă a avansat cu 20.000 în septembrie, la 2,94 milioane, a anunţat agenţia federală pentru ocuparea forţei de muncă. Economiştii consultaţi anticipau un avans de 10.000 de persoane.

Rata ajustată a şomajului a avansat pentru prima dată în peste trei ani, de la 6,8% în august la 6,9% în septembrie, nivel revizuit, unde s-a menţinut în octombrie.

Economia Germaniei s-ar putea contracta în trimestrul al patrulea, ca urmare a încetinirii economiei mondiale şi crizei din Europa, care afectează cererea pentru exporturi, a avertizat, săptămâna trecută Bundesbank. Încrederea în mediul de afaceri german se află la minimul a doi ani şi jumătate.

În acelaşi timp, însă, piaţa muncii solidă a susţinut încrederea consumatorilor, iar pieţele financiare şi-au revenit după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat că va face orice este necesar pentru a susţine euro.

„Companiile germane se simt mai în siguranţă după ce BCE a intervenit să salveze euro. Dar criza nu a fost încă rezolvată şi acesta este motivul pentru care şomajul ar putea continua să crească în lunile următoare”, a declarat David Milleker, economist şef la Union Investment GmbH din Frankfurt.

Creşterea economică a Germaniei a încetinit la 0,3% în trimestrul al doilea, de la 0,5% în primele trei luni ale anului. Chiar dacă cea mai mare economie europeană a crescut, probabil, în trimestrul al treilea, există semne tot mai puternice pentru stagnare sau chiar contracţie în ultimul trimestru al anului, potrivit Bundesbank

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...