Daniel Constantin: Eventuala reducere a bugetului UE pentru 2014-2020 să nu afecteze agricultura

România susţine ca eventuala reducere a bugetului UE pentru perioada de programare financiară multianuală 2014-2020 să nu afecteze agricultura, iar în caz contrar această reducere cel puţin să nu influenţeze negativ plăţile directe din agricultură, a declarat, marţi, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale Daniel Constantin.
Economica.net - mar, 30 oct. 2012, 15:07
Daniel Constantin: Eventuala reducere a bugetului UE pentru 2014-2020 să nu afecteze agricultura

În cadrul conferinţei ministeriale ‘Politica agricolă comună după 2013’, organizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la Hotelul Pullman, ministrul român a apreciat ca extrem de importantă ajungerea la un consens între ţările membre cu privire la viitorul buget comunitar pentru 2014-2020, în condiţiile în care un Consiliu European extraordinar pe această temă va avea loc la finalul lunii noiembrie, la Bruxelles.

La rândul său, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, a subliniat că ţările din Europa Centrală şi de Est, reprezentate la reuniunea ministerială de miercuri, au un potenţial agricol substanţial. El a adăugat că este necesară o dezbatere deschisă asupra propunerii executivului UE privind reforma PAC după 2013.

Reforma politicii agricole comune după anul 2013, ale cărei principale idei au fost prezentate în 12 octombrie 2011 de către Comisia Europeană, propune printre altele o mai mare flexibilitate în transferarea fondurilor între pilonul I (plăţile directe) şi pilonul II (dezvoltarea rurală).

Astfel, toate statele membre vor putea transfera cel mult 5% din fonduri de la pilonul I către pilonul II, iar transferul în sens invers va putea fi făcut doar de către ţările membre care în anul 2020 se vor situa sub nivelul de 90% din media comunitară în privinţa plăţilor directe.

Reforma PAC mai propune renunţarea la criteriile istorice în acordarea plăţilor directe şi luarea exclusivă în considerare a unor criterii obiective. O proporţie de 70% din plăţile directe vor viza susţinerea veniturilor de bază pentru agricultori. În cazul acestor 70 de procente, se va aplica o plafonare progresivă, pornind de la 150.000 de euro, a ajutoarelor directe primite de fiecare exploatare agricolă, astfel încât nicio fermă nu va putea primi mai mult de 300.000 de euro pe an.

O altă măsură propusă de Comisia Europeană este legarea unei părţi a ajutoarelor directe de practici agricole simple, precum diversificarea culturilor, menţinerea păşunilor permanente sau protejarea rezervaţiilor biodiversităţii sau a unor elemente de peisaj pe cel puţin 7% din suprafaţa arabilă.

La reuniunea ministerială de la Bucureşti participă ministrul polonez al agriculturii, Stanislaw Kalemba, celelalte ţări central şi est-europene cu excepţia României şi a Poloniei fiind reprezentate la nivel de secretari de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul canadian de cinematografe Cineplex a lansat o schimbare strategică și a numit un nou director general
Lanțul canadian de cinematografe Cineplex a lansat o schimbare strategică și a numit un nou director general
Operatorului canadian de cinematografe Cineplex Inc a lansat o revizuire strategică. în urma căreia s-ar putea ajunge la o vânzare, şi a anunţat un nou director general care îl va înlocui pe......
Reziliența financiară într-o economie a șocurilor succesive
Reziliența financiară într-o economie a șocurilor succesive
Am parcurs cel mai recent raport interimar al OECD, sugestiv intitulat Weathering Successive Shocks. Dincolo de prognozele ...
Nicușor Dan, în discursul din fața Adunării Generale a ONU: Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina. Europa este ţinta unui război hibrid
Nicușor Dan, în discursul din fața Adunării Generale a ONU: Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina. ...
Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ţinta unui război hibrid care cuprinde atacuri ...
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii de rezervare înapoi dacă nu-ți place casa
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii ...
Dezvoltatorul de locuințe Impact Developer & Contractor vine cu o premieră pe piața imobiliară. Similar testelor cu mașinile, ...