Grecia paralizată: Grevă generală de 48 de ore împotriva austerităţii

Grecia s-a trezit paralizată, marţi, la începutul unei greve generale de 48 de ore, decretată de principalele două sindicate din ţară pentru a protesta faţă de noile măsuri de austeritate pe care intenţionează să le treacă, miercuri, prin parlament, guvernul lui Antonis Samaras, potrivit AFP şi EFE.
Economica.net - mar, 06 nov. 2012, 09:45
Grecia paralizată: Grevă generală de 48 de ore împotriva austerităţii

Marţi nu vor funcţiona metroul, autobuzele, troleibuzele, tramvaiele şi trenurile în capitală, Atena, şi în al doilea oraş ca mărime al ţării, Salonic.

Navele, atât cele de transport de mărfuri, cât şi cele pentru pasageri, vor rămâne în port din cauza participării la grevă a marinarilor, a docherilor şi personalului portuar.

Controlorii de trafic aerian vor participa la o grevă de trei ore, ceea ce a obligat la anularea a peste zece curse aeriene, iar alte 30 de zboruri vor înregistra întârzieri.

Greva afectează şi justiţia, la ea participând judecătorii şi avocaţii.

Se aşteaptă o participare în masă la această grevă în sectorul industrial, în întreprinderile publice şi în administraţie.

Centrele de sănătate şi spitalele vor funcţiona numai în regim de urgenţă, deoarece personalul sanitar participă la o grevă care a început luni.

Rămâne de văzut cum va afecta greva micul comerţ, deoarece, pe lângă principalele confederaţii sindicale de lucrători, GSEE şi ADEDY, greva este sprijinită şi de două asociaţii de mici întreprinzători şi comercianţi, ESEE şi GSEVEE, notează EFE.

Un amplu dispozitiv de securitate a început să se desfăşoare marţi dimineaţă în jurul parlamentului şi clădirilor guvernamentale, a constatat un jurnalist al AFP.

Proiectul multianual 2013-2016, într-un singur articol de lege de circa 500 de pagini în total şi care urmează a fi votat miercuri seară, prevede, între altele, o nouă mărire a vârstei de pensionare, de la 65 de ani la 67 de ani, organizarea sistemului de sănătate, reforma dreptului de muncă.

Creditorii internaţionali ai ţării, UE şi FMI, au făcut din adoptarea acestor măsuri, precum şi din adoptarea bugetului de stat pe 2013, care urmează a fi votat duminică, o condiţie sine qua non pentru deblocarea unei noi tranşe de ajutor financiar pentru Grecia

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Îndatorarea populaţiei s-a majorat cu 9,5% în 2025
BNR: Îndatorarea populaţiei s-a majorat cu 9,5% în 2025
Ritmul de creştere a datoriei sectorului privat s-a temperat în anul 2025 (+5,6% faţă de +8,9 la sută în 2024), aceasta ajungând la nivelul de 819,4 miliarde lei, echivalentul a 43% din PIB,......
Preț șocant la energie electrică mâine în România pe fondul caniculei și al producției slabe: peste 4.200 de lei/MWh seara. Suntem cea mai scumpă piață din Europa
Preț șocant la energie electrică mâine în România pe fondul caniculei și al producției slabe: peste 4.200 de lei/MWh ...
Pe fondul temperaturilor foarte mari, prețul spot al energiei electrice este foarte mare mâine în România, cu un vârf ...
Peste 6.700 de firme şi-au suspendat activitatea în primele patru luni din 2026
Peste 6.700 de firme şi-au suspendat activitatea în primele patru luni din 2026
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele patru luni din 2026 a fost de 6.786, în creştere cu 3,07% ...
Plajele de pe litoralul bulgăresc, poluate cu păcură. Ce stațiuni sunt afectate
Plajele de pe litoralul bulgăresc, poluate cu păcură. Ce stațiuni sunt afectate
Poluare cu păcură a fost raportată pe plajele de-a lungul coastei bulgare a Mării Negre, aproape zilnic în zone aflate ...