Pogonaru: Oamenii de afaceri depind prea mult de politicieni. Aşteaptă cu spaimă deciziile acestora

Mediul de afaceri a început să depindă excesiv de politică şi nu de evoluţia pieţelor, iar din acest motiv oamenii de afaceri aşteaptă "cu spaimă" deciziile luate de liderii politici, a declarat, joi, Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România.
Economica.net - J, 08 nov. 2012, 10:38
Pogonaru: Oamenii de afaceri depind prea mult de politicieni. Aşteaptă cu spaimă deciziile acestora

„Mediul de afaceri a început să se gândească şi să depindă excesiv de mult de politică. Afacerile nu mai depind de pieţe, ci de decizia politicului, ne uităm cu spaimă la întâlnirile dintre Merkel (cancelarul german Angela Merkel, n.r.) şi Sarkozy (fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, n.r.), la ce face politicul, la ce surprize neplăcute poate aduce politicul afacerilor”, a spus Pogonaru la Bucharest Forum, organizat de Institutul Aspen.

El a arătat că perioada de criză a adus pentru România cinci traume majore care trebuie depăşite, soluţia fiind un pact al clasei policitice pentru stabilizarea mediului economic.

„Prima trauma pe care societatea românească a suferit-o după perioada de boom, când s-a creat o clasă de mijloc, chiar dacă prin îndatorare, este sărăcirea acestei clase. Scăderea creşterii economice şi reducerea PIB-ului chiar în valoare absolută fac ca plăcinta care se împarte în societate să fie mai mică, fiind a doua traumă. Proporţia tot mai mică a celor care lucrează şi faptul că pe agenda României nimeni nu discută în mod real problema locurilor de muncă pentru tineri sunt alte traume. Voturile le aduc pensionarii şi de aceea este bine să le acorzi lor mai multă atenţie”, a spus Pogonaru.

În acelaşi timp, reprezentantul AOAR spune că România este în epoca „ism-ului”, respectiv protecţionism, naţionalism şi diverse forme de populism.

„A cincea traumă este deplasarea centrelor de putere şi depersonalizarea politicianului care îşi caută legitimitatea la nivel extern şi nu la cel intern. De aici nevoia de stabilitate. Pentru ca traumele să nu zguduie în continuare societatea, clasa politica trebuie să ajungă la un minim numitor comun în ceea ce priveşte definirea creşterii economiei. Să vedem dacă toate forţele politice vor să avem creştere economică bazată pe creşterea locurilor de muncă sau nu. Suntem conştienţi de necesitatea austerităţii, dar niciodată nu auzim cifre cuantificabile de creştere economică în urma acestor măsuri de austeritate”, a mai arătat Pogonaru.

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti în Marea Neagră şi apoi asupra unei a doua nave, venite să o remorcheze pe......
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
Circa 400 de nave au rămas izolate în Golf la şase luni după începerea războiului din Iran, mii de marinari din regiune ...
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul ...