PAID va permite accesul în acţionariat şi altor societăţi de asigurare

Asigurătorul care emite poliţele obligatorii pentru locuinţe (PAID) va face demersurile necesare pentru a permite accesul în acţionariat şi altor societăţi autorizate, care îşi exprimă intenţia fermă în acest sens, a anunţat autoritatea de reglementare, CSA.
Economica.net - J, 15 nov. 2012, 13:17
PAID va permite accesul în acţionariat şi altor societăţi de asigurare

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a avut în ultimele zile întâlniri cu reprezentanţii UNSAR, acţionarii Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) şi directorul general al PAID, Aurelia Cristea, pentru stabilirea unor coordonate care vor fi urmate în perioada imediat următoare pentru crearea unui cadru stabil de aplicare a Legii 260/2008, se arată într-un comunicat al instituţiei.

„S-a convenit astfel, în principal, ca în cel mai scurt timp PAID să efectueze demersurile necesare pentru a permite accesul în acţionariatul său tuturor societăţilor de asigurare autorizate să practice asigurări de locuinţe care îşi exprimă intenţia fermă în acest sens, cu acceptarea reprezentativităţii lor în Consiliul de Administraţie al PAID”, se spune în comunicat.

CSA susţine că măsurile vor contribui la asigurarea unui climat concurenţial.

PAID a fost înfiinţată în septembrie 2009 în baza prevederilor Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, ale Legii 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor şi Legii 31/1990 privind societăţile comerciale.

Cei mai mari acţionari ai asigurătorului sunt Astra, Groupama şi Platinum (fiecare cu 15%). Generali România are o participaţie de 11 %, iar ABC Asigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins şi Grawe România deţin câte 5,5% din acţiuni.

Prin Legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, proprietarii de imobile sunt obligaţi să încheie o poliţă de asigurare, prima fiind, în funcţie de tipul locuinţei, de 10 sau 20 euro pe an.

Suma asigurată a unei locuinţe este de cel mult 10.000 euro, respectiv 20.000 euro.

Potrivit Legii 260/2008, proprietarii care nu îşi asigură locuinţele vor fi amendaţi de autorităţile locale cu până la 500 lei. De asemenea, proprietarii neasiguraţi şi afectaţi de unul din cele trei riscuri (cutremur, inundaţie, alunecare de teren) nu vor mai primi ajutoare de la autorităţi pentru refacerea gospodăriilor afectate.

Primele poliţe PAD au fost emise de PAID în iulie 2010.

Subscrierile societăţii au crescut cu 19,5% în 2011, la 35,3 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața legală
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața ...
Cupa Mondială FIFA 2026, cu mai multe echipe, mai multe meciuri şi ţări noi, ar putea fi sinonimă cu un jackpot pentru operatorii de pariuri sportive, cu zeci de miliarde de dolari în joc,......
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, anunță autoritățile
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, ...
Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat ...
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului i-a acriticat pe europeni și a cerut pragmatism din partea acestora
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului ...
Şeful Pentagonului, Pete Hegseth, i-a criticat sâmbătă din nou pe aliaţii europeni ai Washingtonului, reproşându-le ...
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
Secțiunile dintre Nădășelu și Zimbor din Autostrada Transilvania (A3), construite de UMB, sunt la un pas de finalizare, ...