Bursa a crescut uşor, pe un rulaj salvat de două tranzacţii cu 3% din acţiunile Ropharma

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,44% în prima parte a şedinţei, în linie cu bursele externe, într-o piaţă liniştită şi unde două tranzacţii cu 3% din acţiunile Ropharma (RPH) au asigurat 73% din lichiditate.
Economica.net - lun, 19 nov. 2012, 11:45
Bursa a crescut uşor, pe un rulaj salvat de două tranzacţii cu 3% din acţiunile Ropharma

Piaţa a fost pe verde chiar din primele minute, însă la fel ca în precedentele şedinţe cei mai mulţi investitori au adoptat poziţii de aşteptare, lichiditatea fiind asigurată doar de câteva acţiuni. La ora 12:50 au fost realizate două tranzacţii direct în piaţa principală cu 3% din acţiunile Ropharma pentru 5,5 milioane lei. Aceste operaţiuni au ridicat vizibil rulajul pieţei, care la mijlocul zilei era de 7,6 milioane lei (1,6 milioane euro).

Cele două tranzacţii cu acţiunile distribuitorului de medicamente au fost realizate la preţul de 0,63 lei, cu 1,1% sub închiderea de vineri.

Lichiditatea pieţei este de aproape trei ori peste rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 2,8 milioane lei (616.000 de euro).

La ora 13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,53%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,63% peste închiderea de vineri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), avansa cu 0,41%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, era cu 0,68% peste şedinţa precedentă.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a urcat cu 0,59%.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 1,3%, revenind de la minimul ultimelor 3 luni, după ce preşedintele SUA, Barack Obama, s-a arătat încrezător că va reuşi să ajungă la un compromis împreună cu Congresul pentru un nou buget.

Te-ar mai putea interesa și
Indicele PMI pentru sectorul manufacturier al BCR România s-a situat la 48,7 în octombrie, revenind pe contracție. Costurile de producție au crescut
Indicele PMI pentru sectorul manufacturier al BCR România s-a situat la 48,7 în octombrie, revenind pe contracție. Costurile ...
Indicele PMI pentru sectorul manufacturier al BCR România s-a situat la 48,7 în octombrie, în scădere față de 50,9 în septembrie, punând capăt unei serii de trei luni de expansiune. Această......
Efectul scumpirii kerosenului la TAROM: Compania a plătit cu 18,2 milioane de dolari în plus. În ce stadiu este bugetul și planul pentru Bruxelles
Efectul scumpirii kerosenului la TAROM: Compania a plătit cu 18,2 milioane de dolari în plus. În ce stadiu este bugetul ...
Efectele războiului din Golful Persic și creșterea prețului la petrol se văd în situațiile financiare ale TAROM. Operatorul ...
Cum obține eMAG prețurile de Black Friday. CEO-ul dezvăluie ce le cere furnizorilor încă de la semnarea contractelor: „În timp, am adăugat foarte multă gamă și foarte mult spectacol”
Cum obține eMAG prețurile de Black Friday. CEO-ul dezvăluie ce le cere furnizorilor încă de la semnarea contractelor: ...
eMAG începe negocierile pentru reducerile de Black Friday încă din momentul în care încheie contractele anuale cu furnizorii ...
România a împrumutat azi 4,5  miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de bonduri
România a împrumutat azi 4,5  miliarde de euro de pe piețele internaționale, prin trei emisiuni de bonduri
Ministerul Finanţelor a împrumutat astăzi 4,5 mld. euro, cumulat, de pe pieţele financiare internaţionale prin vânzarea ...