Spania a început să se finanţeze pentru 2013

Spania a început joi să îşi acopere necesarul de finanţare din 2013, cu două emisiuni de obligaţiuni în valoare cumulată de peste 7 miliarde de euro care îi permit să reducă probabilitatea necesităţii unui ajutor financiar extern, relatează AFP.
Economica.net - J, 22 nov. 2012, 14:21
Spania a început să se finanţeze pentru 2013

Trezoreria spaniolă a împrumutat 3,88 miliarde de euro prin obligaţiuni pe termen de trei, cinci şi nouă ani şi dobânzi în scădere faţă de emisiunile anterioare, de 3,617%, 4,477% şi 5,517%, a anunţat banca centrală.

Instituţia a vândut totodată obligaţiuni de 3,27 miliarde de euro cu scadenţă în 2017, prin intermediul unei emisiuni sindicalizate, la care au participat investitori privaţi.

Spania, a patra mare economie din zona euro, aflată sub presiunea puternică a pieţelor pentru solicitarea unui ajutor financiar internaţional, a acoperit deja necesarul de finanţare pentru 2012.

Ministerul Economiei a anunţat în această lună că Trezoreria a atras pentru acest an 86,358 miliarde de euro, prin emisiuni de obligaţiuni pe termen mediu şi lung.

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat în septembrie un program de achiziţie de obligaţiuni suverane ale statelor cu o situaţie financiară fragilă din zona euro.

Pentru a beneficia de acest program, Spania ar trebui să facă o cerere oficială de ajutor la fondurile europene de salvare.

Prima de risc pe care Spania trebuie să o plătească pentru obligaţiunile pe 10 ani, în raport cu obligaţiunile germane de referinţă, se menţine la un nivel ridicat de 4,22 puncte procentuale.

Te-ar mai putea interesa și
Cum sunt păcăliți românii să plătească sume importante. Premieră în topul fraudelor: Apelurile telefonice sunt în vârf. Cum te ferești
Cum sunt păcăliți românii să plătească sume importante. Premieră în topul fraudelor: Apelurile telefonice sunt în ...
Pentru prima dată, înșelătoriile telefonice se află pe primul loc în topul fraudelor. Din totalul incidentelor raportate de DNSC în prima jumătate a anului, 42% au fost fraude prin telefon......
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni, una se face acum prin ETF-uri la BVB
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni, una se face acum prin ETF-uri la BVB
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni de pe piața principală a Bursei de Valori București (BVB), investitorii mai fac ...
Un nou şoc în România – Scumpirea petrolului ar putea declanşa un nou val inflaţionist (eToro)
Un nou şoc în România – Scumpirea petrolului ar putea declanşa un nou val inflaţionist (eToro)
Reizbucnirea conflictului cu Iranul şi creşterea preţurilor petrolului riscă să alimenteze un nou val inflaţionist, ...
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul de asigurări sociale din Spania
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul ...
Numărul lucrătorilor străini înregistraţi în sistemul de asigurări sociale din Spania a atins un nou record în luna ...