Mii de manifestanţi în Italia, împotriva distrugerii şcolii publice

Mii de liceeni, persoane nevoiaşe, profesori şi sindicalişti au manifestat sâmbătă la Roma şi în mai multe oraşe italiene "împotriva distrugerii şcolii publice", au constatat jurnaliştii AFP.
Economica.net - S, 24 nov. 2012, 17:23
Mii de manifestanţi în Italia, împotriva distrugerii şcolii publice

„Împotriva crizei şi austerităţii, să ne luăm înapoi viaţa”, se putea citi pe un banner arborat de liceeni în deschiderea marşului organizat la Roma.

După ani de tăieri bugetare, liceenii italieni se tem de adoptarea unui proiect de lege în curs de examinare în Parlament, care ar permite instituţiilor să facă apel la foduri private mai degrabă decât publice şi ar reduce puterea profesorilor.

Mai mulţi tineri aşezaţi în linie purtau pancarte de cauciuc pe care erau înscrise titluri ale clasicilor literaturii.

Massimiliano, un tânăr venit din Aprilia (regiunea Roma), a denunţat ca inutilă mobilizarea poliţiştilor (aproximativ 1.000 de agenţi) pe care autorităţile au justificat-o prin ciocnirile dintre studenţi şi poliţişti din urmă cu zece zile, soldate cu răniţi la Torino, Berscia şi Padova.

„Nu am venit niciodată cu căşti, întotdeauna în mod paşnic, şi am fost ridicaţi pe nedrept”, a declarat el, referindu-se la interdicţia de a manifesta la Roma, cu căştile de motor în mână, de teamă că acestea ar putea fi folosite pentru a lovi poliţiştii.

Un alt marş a fost organizat în centrul Romei de sindicatul radical Cobas, al cărui purtător de cuvânt a estimat la „peste 5.000” numărul manifestanţilor reuniţi sâmbătă.

Participanţii au anunţat că vor să defileze sub ferestrele „palatului puterii” şi au obţinut autorizaţia de a merge în faţa Senatului, gol în absenţa sesiunilor parlamentare.

„Nu, distrugerii şcolii publice”, „Băncile administrează politica, sectorul privat vrea să administreze şcoala”, „an după an, suntem sufocaţi”, strigau manifestanţii, dintre care mulţi profesori.

Sute de liceeni au manifestat la Napoli, unde unii au aruncat cu petarde. La Palermo, s-au reunit cu sutele în spatele unui sicriu de carton care simboliza „moartea şcolii publice”.

La Pisa, 250 de liceeni au defilat împotriva politicii guvernamentale de austeritate bugetară. O delegaţie a fost autorizată să urce în palatul municipal unde a amplasat un banner cu menţiunea: „noi, liceenii, nu suntem mărfuri”. La Florenţa, un grup de studenţi a blocat pentru scurt timp circulaţia trenurilor înainte de a placa un tren Eurostar cu inscripţia: „studenţii au un defect, gândesc”.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...