Băsescu: Consolidarea bugetară de succes ne-a ajutat mult în negocierile de la Consiliul European

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că faptul că România este pe locul trei în UE cu privire la consolidarea bugetară în perioada 2009-2012 a ajutat foarte mult în negocierile de săptămâna trecută de la Consiliul European privind bugetul UE 2014-2020.
Economica.net - lun, 26 nov. 2012, 20:09
Băsescu: Consolidarea bugetară de succes ne-a ajutat mult în negocierile de la Consiliul European

„Faptul că am avut o consolidare bugetară de succes ne-a adus argumentul major în negocierea condiţiilor de utilizare a banilor europeni”, a afirmat Băsescu, în conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că această realitate a asigurat credibilitatea poziţiei României în negocieri. „V-aş mai da o informaţie care m-a ajutat foarte mult în susţinerile pe care le-am avut şi vă pot arăta un tabel care este util (…) – «Efortul de consolidare bugetară în statele membre, perioada 2009-2012». Este trecută cu roşu România, este pe locul 3 în UE din punct de vedere al efortului de consolidare bugetară, care a vizat inclusiv reducerea deficitului bugetar. Această situaţie ne-a permis să negociem credibil cele ce v-am prezentat mai înainte legat de cofinanţări, de TVA eligibil”, a explicat Băsescu.

El a arătat că acest lucru l-a ajutat să negocieze obţinerea unei rate de cofinanţare de 85%, cu posibilitate de 95% în condiţiile păstrării acordului cu FMI, precum şi obţinerea de TVA eligibil şi a unor prefinanţări peste nivelul de 2% propus de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. Nivelul prefinanţărilor la finalul negocierilor a fost acceptat la 4%, iar la următoarea reuniune a Consiliului European privind bugetul 2014-2020 ar putea ajunge la 6-7%, a explicat Băsescu.

Şeful statului a arătat că aceste condiţii vor asigura degrevarea bugetului de stat cu 2,2-2,4 miliarde de euro anual până în 2020, „mai ales că în România mai intervin trei lucruri extrem de importante la anul”.

Băsescu a explicat că România ar putea să plătească în perioada următoare 17 miliarde de euro pentru despăgubirea proprietarilor de bunuri naţionalizate de regimul comunist, dar şi că va trebui să reducă la 60 de zile termenul de plată a facturilor la medicamente.

„Va trebui să dăm o soluţie pentru proprietarii care n-au fost despăgubiţi, până în luna iunie trebuie să prezentăm la CEDO o lege care să stabilească nivelul de despăgubiri şi evaluarea în momentul de faţă este că nivelul de despăgubiri ar cam atinge cifra de 17 miliarde, nu e precisă, dar despre această cifră se vorbeşte pe analizele de până acum. Poate e mai mică, sper să nu fie mai mare, dar România va trebui să ia o decizie ca în perioadă de zece ani să plătească despăgubiri, sigur, va fi rolul Parlamentului şi al Guvernului să propună Parlamentului nivelul de despăgubiri dar de la anul, România trebuie să înceapă să plătească, pentru cei pe care nu i-a putut despăgubi din varii motive”, a spus Băsescu.

El a menţionat că reducerea termenului de plată a facturilor la medicamente este obligatoriu în urma unei directive UE care va intra în vigoare din martie 2013. „A doua cheltuială, care schimbă faţa bugetului şi pentru care era foarte important să negociem aceste condiţii de accesare a banilor, este legată de plata medicamentelor. Din luna martie suntem obligaţi să achităm facturile la medicamente la 60 de zile, în baza unei directive a Uniunii Europene. Nu mai putem sta ca acum, la 180 de zile, la 200 de zile, la 300 de zile. Trebuie achitate la 60 de zile, iar aceşti doi factori vor însemna o reducere masivă a capacităţii noastre de cofinanţare din bugetul de stat”, a spus Băsescu.

El a ţinut şi să sublinieze că, din punctul său de vedere, la Consiliul European s-a obţinut un „succes”, în ciuda afirmaţiilor contrare din titlurile de presă şi declaraţiile unor politicieni. „Deci, contrar titrărilor de pe televiziuni, imediat de după terminarea Consiliului sau a titlurilor din presa de astăzi, eu afirm că la ultimul Consiliu European s-a înregistrat un succes. Nu este vorba despre niciun eşec al Consiliului”, a susţinut Băsescu.

Potrivit acestuia, succesul reuniunii Consiliul este asigurat de faptul că s-a căzut de comun acord de liderii celor 27 de state UE în vederea reducerii cu 100 de miliarde de euro a a bugetului 2014-2020 faţă de propunerea UE, nivelul acceptat unanim fiind de 933 miliarde euro.

O altă reuşită este, conform preşedintelui Băsescu, introducerea Tratatului fiscal în concluziile Consiliului, care creează cadrul de aplicare de sancţiuni de către Consiliul UE, la propunerea Comisiei Europene, pentru neîndeplinirea parametrilor economici prevăzuţi de Tratatul fiscal.

„Deci Consiliul Uniunii, la propunerea Comisiei Europene, aplică sancţiuni statelor membre care nu respectă, nu îndeplinesc parametrii macroeconomici. Şi sunt două categorii de sancţiuni. Pentru deficit excesiv – deci, în momentul în care ai depăşit deficitul de 3% pe ESA, în funcţie de nivelul de depăşire, statul îşi încasează sancţiunea care se aprobă în Consiliul UE. Sancţiunile pot fi legate de tăierea de fonduri, care trebuie să se aplice etapizat. Se pot face tăieri de fonduri de 50% până la 100% pentru anul respectiv. Dar nu mai mult de 0,5 până la 1% din PIB. Deci există această limitare. De asemenea, o altă categorie de sancţiuni se aplică pentru dezechilibre macroeconomice”, a mai explicat Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...