Bursa a deschis în creştere uşoară, pe un rulaj foarte redus

Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere cu 0,3%, într-o piaţă apatică şi unde au fost realizate tranzacţii cu acţiuni emise de doar 12 din cele 82 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale, în valoare de numai 107.000 de lei.
Economica.net - mie, 05 dec. 2012, 08:51
Bursa a deschis în creştere uşoară, pe un rulaj foarte redus

După primele minute de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,3%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,29% peste şedinţa precedentă. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP).

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 0,37%, iar indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a crescut cu 0,35%.

La ora 10:15, indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, era cu 0,42% peste nivelul de marţi.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 107.000 de lei (24.000 de euro), valoare de trei ori sub rulajul de la debutul şedinţei precedente, de 450.000 de lei (100.000 de euro).

Acţiunile SIF Transilvania (SIF3) şi SIF Muntenia (SIF4) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 37.000 de lei şi, respectiv, de 32.000 de lei. Titlurile SIF Transilvania au avansat cu 0,77%, la 0,655 lei, iar acţiunile SIF Muntenia au crescut cu 0,69%, la 0,7285 lei.

Rulajul de pe piaţa Rasdaq a urcat la 367.000 de lei (81.000 de euro), datorită unor tranzacţii cu acţiuni Ceramica Iaşi (CERE), de aproape 363.000 de lei. Rulajele au scăzut puternic în ultimii ani pe piaţa Rasdaq, astfel că tranzacţiile au depăşit cu greu câteva sute de mii de lei în majoritatea şedinţelor.

Marile pieţe europene au deschis şedinţa în creştere cu până la 0,6%, în aşteptarea publicării bugetelor Marii Britanii şi al Irlandei, care ar urma să conţină mai multe măsuri de austeritate.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful CNAIR: Peste 500 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, deschiși circulației în mandatul meu
Șeful CNAIR: Peste 500 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, deschiși circulației în mandatul meu
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis miercuri că, în timpul mandatului său, au fost dați în trafic peste 500......
Patru concerte și un avertisment: chiverniseala este o capcană dacă uităm de hrana sufetului! Noi vrem să fim trimbulinzi!
Patru concerte și un avertisment: chiverniseala este o capcană dacă uităm de hrana sufetului! Noi vrem să fim trimbulinzi!
Luna aprilie aduce publicului din nordul și vestul țării bucuria întâlnirii în premieră cu muzica albastră a doi ...
eToro achiziționează Zengo pentru a-și extinde capacitățile în domeniul criptoactivelor cu custodie proprie
eToro achiziționează Zengo pentru a-și extinde capacitățile în domeniul criptoactivelor cu custodie proprie
Platforma de tranzacționare și investiții eToro anunță că a încheiat un acord pentru achiziționarea Zengo, unul dintre ...
România a obținut avizul formal din partea OCDE pentru Agricultură (COAG)
România a obținut avizul formal din partea OCDE pentru Agricultură (COAG)
Avizul formal obţinut în cadrul Comitetului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) pentru Agricultură ...