Bursa a crescut uşor la începutul sesiunii

Bursa de la Bucureşti a avansat cu 0,39% la deschiderea şedinţei de joi, într-o piaţă în care jucătorii au transferat volume reduse de acţiuni, în sumă de 600.000 lei.
Economica.net - J, 06 dec. 2012, 09:26
Bursa a crescut uşor la începutul sesiunii

După primele minute de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,47%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,35% peste ziua precedentă. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP).

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 0,26%, iar indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, era în stagnare.

Pe de altă parte, indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a debutat în urcare cu 0,16%.

Marile pieţe europene consemnau, de asemenea, creşteri modeste, de până la 0,3%, în contextul optimismului investitorilor că politicienii americani vor ajunge la un acord asupra bugetului şi înainte ca Banca Centrală Europeană să prezinte prognoze economice pentru 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria oprește complet funcționarea centralei nucleare de Paks, în contextul debitului foarte scăzut al Dunării. Guvernul cere drămuirea consumului
Ungaria oprește complet funcționarea centralei nucleare de Paks, în contextul debitului foarte scăzut al Dunării. Guvernul ...
Centrala nucleară ungară de la Paks va fi oprită complet începând de joi sau de vineri, din cauza nivelului scăzut al Dunării, a anunţat premierul ungar Peter Magyar, transmite Reuters,......
Ședință de urgență la Ministerul Energiei. România rămâne fără curent electric. Pe apă nu ne mai putem baza, vor fi pornite noi capacități regenerabile, cresc importurile
Ședință de urgență la Ministerul Energiei. România rămâne fără curent electric. Pe apă nu ne mai putem baza, vor ...
Ministerul Energiei a convocat, în această după-amiază, la sediul Dispecerului Energetic Național, a doua ședință ...
Scandal uriaș în fotbal. UEFA amenință cu boicotarea Campionatului Mondial și a altor competiții organizate de FIFA
Scandal uriaș în fotbal. UEFA amenință cu boicotarea Campionatului Mondial și a altor competiții organizate de FIFA
UEFA, forul fotbalistic european, a ameninţat în unanimitate cu boicotarea viitoarelor ediţii ale Cupei Mondiale, opunându-se ...
SANITAS merge până la Bruxelles cu lupta împotriva legii salarizării promovate de guvernul demis Bolojan. Demersul sindicatului este susținut și de PSD
SANITAS merge până la Bruxelles cu lupta împotriva legii salarizării promovate de guvernul demis Bolojan. Demersul sindicatului ...
Federaţia SANITAS a transmis joi că în loc să aleagă calea negocierii, autorităţile au preferat presiunile asupra ...