Cursul a urcat până la 4,5450 lei/euro spre finalul zilei

Moneda naţională s-a depreciat în a doua parte a zilei, iar cotaţiile au atins până la un maxim de 4,5450 lei/euro, unii dealeri suspectând că cererea de euro a venit în principal din partea companiilor importatoare.
Economica.net - mar, 11 dec. 2012, 15:01
Cursul a urcat până la 4,5450 lei/euro spre finalul zilei

În jurul orei 16:30, operaţiunile se realizau la 4,5430 – 4,5445 lei/euro, peste nivelul de la aceeaşi oră de luni, când schimburile se perfectau la 4,5340 – 4,5355 lei/euro.

La deschidere, euro era cotat la 4,5310 – 4,5330 lei, iar în prima parte a sesiunii cursul a variat foarte uşor, într-o piaţă în care jucătorii nu au prezentat interes semnificativ la tranzacţionare.

Spre jumătatea zilei cotaţiile au urcat treptat peste 4,54 lei/euro, iar maximul zilei a fost de 4,5450 lei/euro.

Unii dealeri cred ca cererea de euro a venit din partea unor companii importatoare, întrucât jucătorii străini nu prea şi-au făcut simţită prezenţa în această sesiune.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de refrinţă cu 0,49 bani mai ridicat, la 4,5388 lei/euro. Luni, cursul s-a plasat la 4,5339 lei/euro.

Pentru dolar, cursul a coborât cu 1,21 bani, de la 3,5133 lei/dolar la 3,5012 lei/dolar. În acelaşi timp, rata oficială pentru francul elveţian a scăzut de la 3,7584 lei/franc la 3,7461 lei/franc.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Dobânzile pentru sumele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) pe termen de o zi au coborât de la 5,12 – 5,62% la 4,94 – 5,44% pe an. Totodată, dobânzile pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână au scăzut de la 5,27 – 5,77% la 5,05 – 5,55% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Sper că pe partea administrativă din MAE vom avea nişte progrese
Nicuşor Dan: Sper că pe partea administrativă din MAE vom avea nişte progrese
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că speră ca pe partea administrativă a Ministerului Afacerilor Externe (MAE) să existe progrese, afirmând că unele schimbări din acest domeniu au......
Action, lanțul de magazine cu produse sub 5 lei, deschide un nou magazin şi ajunge la 20 de unități în România
Action, lanțul de magazine cu produse sub 5 lei, deschide un nou magazin şi ajunge la 20 de unități în România
Action, retailerul internațional de tip discount pentru produse non-alimentare, continuă să se extindă pe piața din ...
Românii de la Simtel semnează primele lor proiecte din Italia, 15 MW. Participă la licitații pentru construirea a 300 MW
Românii de la Simtel semnează primele lor proiecte din Italia, 15 MW. Participă la licitații pentru construirea a 300 MW
Simtel, grup de inginerie și tehnologie listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București și unul dintre cei mai ...
Trump vrea să aloce 4 milioane de dolari pentru a sprijini media de dreapta din Europa (surse)
Trump vrea să aloce 4 milioane de dolari pentru a sprijini media de dreapta din Europa (surse)
Administraţia preşedintelui american Donald Trump intenţionează să cheltuiască patru milioane de dolari pentru a sprijini ...