16 milioane de lei pentru Felix Telecom din contracte cu o agenţie a Ministerului Educaţiei

Agenţia de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare din subordinea Ministerului Educaţiei a atribuit firmei Felix Telecom, în 2011 şi în 2012, trei contracte prin negociere fără anunţ de participare. Firma este controlată de generalul SIE în rezervă Teodor Ilieş şi de soţia sa. Contractele depăşesc 16 milioane de lei şi vizează extensia, respectiv dezvoltarea de reţele optice în ţară.
Cristina Şomănescu - mie, 02 ian. 2013, 22:04
16 milioane de lei pentru Felix Telecom din contracte cu o agenţie a Ministerului Educaţiei

Agenţia de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare administrează şi dezvoltă reţeaua RoEduNet care asigură servicii de comunicaţii de date pentru instituţiile de cercetare şi academice din România.

Agenţia a atribuit trei contracte firmei Felix Telecom, în intervalul 2011-2012, pentru dezvoltarea şi extensia de reţele optice în ţară. Felix Telecom a câştigat cele trei contracte prin negociere fără anunţ de participare. Serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice, potrivit anunţurilor de atribuire publicate în SEAP.

Felix Telecom este specializată în dezvoltarea şi implementarea de reţele informatice şi sisteme complexe de telecomunicaţii şi are certificări din partea SRI, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Felix Telecom este furnizor de echipamente, sisteme de telecomunicaţii şi reţele informatice pentru guvern, Parlament, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul Român de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Unităţi ale Ministerului Apărării Naţionale, precum şi pentru „greii” din telecom: Orange, Vodafone, Romtelecom, potrivit informaţiilor de pe pagina oficială a companiei.

Cine controlează Felix Telecom

Structura acţionariatului Felix Telecom arată astfel: soţii Ilieş deţin câte 37% din acţiuni, Dorin Mihu, directorul general al Felix Telecom, deţine 5% din acţiuni, soţia sa deţine 15% din acţiuni, iar firma Teleconstrucţia deţine 5% din acţiuni, a declarat pentru ECONOMICA.NET Dorin Mihu.

Cel mai recent contract câştigat: dezvoltarea reţelei optice Bucureşti-Timişoara

Agenţia de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare a atribuit pe 3 decembrie 2012 contractul de dezvoltare a reţelei optice Bucureşti-Timişoara şi înfiinţare PoP (n.red. point of presence) Măgurele. Contractul a fost atribuit prin negociere fără anunţ de participare, potrivit anunţului de atribuire publicat pe 20 decembrie în SEAP. Contractul se ridică la 3,24 milioane de lei.

Tot în 2012, Felix Telecom a câştigat şi contractul pentru dezvoltarea reţelei optice Bucureşti-Cluj

Felix Telecom a mai câştigat şi contractul de dezvoltare a reţelei optice Bucureşti-Cluj, în valoare de 2,4 milioane de lei, tot prin negociere fără anunţ de participare.
Agenţia de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare a atribuit firmei Felix Telecom contractul de dezvoltare a reţelei optice Bucureşti-Cluj pe 23 august 2012, potrivit anunţului de participare publicat în SEAP. Contractul în valoare de 2,48 milioane de lei a fost atribuit firmei Felix Telecom tot prin negociere fără anunţ de participare.

La finele lui 2011, Felix Telecom câştigă şi contractul pentru extensia reţelei DWDM pentru acoperire naţională

Pe 1 noiembrie 2011, Felix Telecom a câştigat tot prin negociere fără anunţ de participare licitaţia pentru extensia reţelei DWDM pentru acoperire naţională.
Contractul i-a fost atribuit de Agentia de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare şi depăşeşte 10,32 de milioane de lei, conform anunţului de participare publicat în SEAP pe 4 februarie 2012.

Felix Telecom a încheiat 2011 cu o cifră de afaceri netă de peste 22 de milioane de lei şi un profit net de 1,17 milioane de lei, rezultate financiare pe care le-a obţinut cu circa 73 de angajaţi, potrivit bilanţului depus şi disponibil pe mfinante.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul maghiar MOL și partenerii săi au început producția de gaze din zăcământul ACG din Azerbaidjan, unul dintre cele mai mari zăcăminte de țiței din lume
Grupul maghiar MOL și partenerii săi au început producția de gaze din zăcământul ACG din Azerbaidjan, unul dintre ...
Grupul MOL și partenerii săi Joint Venture au extras primele volume de gaze din zăcământul ACG din Azerbaidjan, unde anterior fuseseră identificate rezerve de gaze neasociate (NAG) deasupra și......
Lanțul finlandez de restaurante fast-food Hesburger deschide prima sa unitate din Transilvania și a 16-a la nivel național
Lanțul finlandez de restaurante fast-food Hesburger deschide prima sa unitate din Transilvania și a 16-a la nivel național
Hesburger, cel mai mare lanț de restaurante de burgeri din Finlanda și Țările Baltice și unul dintre cele mai cunoscute ...
Corneliu Bodea, CRE: Proiectul național al României trebuie să fie electrificarea
Corneliu Bodea, CRE: Proiectul național al României trebuie să fie electrificarea
Corneliu Bodea, CEO al Adrem și președinte al Centrului Român al Energiei (CRE) a vorbit la summit-ul Eurelectric de la ...
Patronatele antreprenorilor din domeniul medical solicită suspendarea modificărilor propuse de CNAS și organizarea unor noi dezbateri publice
Patronatele antreprenorilor din domeniul medical solicită suspendarea modificărilor propuse de CNAS și organizarea unor ...
Federaţia Patronatelor Antreprenorilor din domeniul Medical (FEPAM) cere suspendarea procesului de adoptare a modificărilor ...