Acţiunile Carpatica au scăzut cu 1,8% în prima parte a şedinţei, într-o piaţă în creştere uşoară

Bursa de la Bucureşti a avansat cu 0,24% în prima parte a şedinţei de vineri, într-o piaţă unde acţiunile Băncii Carpatica (BCC) au scăzut cu 1,86%, în condiţiile în care o parte dintre investitori au reînceput să marcheze din profiturile înregistrate după creşterile puternice din precedentele zile.
Economica.net - vin, 11 ian. 2013, 11:32
Acţiunile Carpatica au scăzut cu 1,8% în prima parte a şedinţei, într-o piaţă în creştere uşoară

După ce în şedinţele de marţi şi miercuri titlurile Carpatica au avansat cu aproape 32%, iar în prima parte a zilei de joi creşterea a ajuns la peste 35%, unii investitori au marcat o parte din profit, astfel că acţiunile au încheiat în scădere cu 0,37%.

În primele minute ale şedinţei de vineri, titlurile băncii au revenit pe creştere, cu până la 6%, însă apoi au început să scadă.

Astfel, la ora 13:00, titlurile Carpatica erau cotate la 0,0528 lei, preţ cu 1,86% sub închiderea de joi. În prima parte a zilei au fost realizate 261 de tranzacţii cu aceste acţiuni, în valoare cumulată de 187.000 lei.

Brokerii cred că evoluţia din precedentele zile a fost susţinută de speculaţii şi zvonuri privind negocierea vânzării pachetului de control deţinut de omul de afaceri Ilie Carbulea, dar şi de investitorii care au început să cumpere la orice preţ în speranţa că apoi vor vinde la niveluri mai ridicate. Zvonuri privind vânzarea băncii au mai circulat în ultimii ani, însă nicio tranzacţie nu a fost încheiată.

La mijlocul şedinţei de vineri, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,15%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,12% sub nivelul de joi. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Totodată, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a scăzut cu 0,28%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,62%.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF şi al titlurilor Fondul Proprietatea, se situa cu 0,24% peste ziua precedentă.

Rulajul pieţei acţiunilor, de 11,4 milioane lei (2,6 milioane euro), a fost aproape dublu faţă de cel din prima parte a zilei de joi, de 6 milioane lei (1,3 milioane euro).

Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi OMV Petrom (SNP) au fost cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 4,5 milioane lei şi, respectiv, de 2,2 milioane lei. Cele două acţiuni au asigurat, astfel, aproape 60% din rulajul pieţei. Preţul titlurilor Fondului Proprietatea a crescut cu 0,69%, la 0,585 lei, iar acţiunile OMV Petrom au avansat cu 0,5%, la 0,4461 lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene evoluau incert. Pieţele de la Frankfurt şi Londra avansau cu câte 0,1%, în timp ce bursa de la Paris era în scădere cu 0,2%.

Te-ar mai putea interesa și
Finanțare de 19 milioane de dolari pentru un startup co-fondat de un român în Germania care transformă fabricile prin tehnologie
Finanțare de 19 milioane de dolari pentru un startup co-fondat de un român în Germania care transformă fabricile prin ...
Startup-ul de inteligență artificială pentru producție Almetra (fostă Deltia), co-fondată de Silviu Homoceanu la Berlin, încheie o tranzacție în seria A în valoare de 19 milioane de dolari,......
Moldova – Transnistria. Chişinăul a propus Tiraspolului organizarea unei reuniuni în formatul „1+1” (vicepremier)
Moldova – Transnistria. Chişinăul a propus Tiraspolului organizarea unei reuniuni în formatul „1+1” ...
Autorităţile de la Chişinău au propus Tiraspolului organizarea unei reuniuni în formatul "1+1", la sfârşitul lunii ...
Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse se închide sâmbătă pentru 30 de minute, pentru Parada Dunării
Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse se închide sâmbătă pentru 30 de minute, pentru Parada Dunării
Compania Națională de Administrare a Infrarastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că sâmbătă, 27 iunie 2026, în intervalul ...
EasyJet respinge oferta mai ridicată de preluare de la firma de investiţii Castlelake, în valoare de 6,5 miliarde dolari
EasyJet respinge oferta mai ridicată de preluare de la firma de investiţii Castlelake, în valoare de 6,5 miliarde dolari
Operatorul aerian britanic EasyJet a respins oferta mai ridicată de preluare, în valoare de 4,93 miliarde de lire sterline ...