Potenţial conflict de interese la unii medici angajaţi simultan la privat şi la stat

Mulţi medici din serviciile publice au şi cabinete private sau sunt angajaţi ai unor furnizori particulari de servicii de sănătate, astfel de situaţii trebuind analizate şi din perspectiva unui potenţial conflict de interese, mai ales dacă un doctor ocupă şi o funcţie de conducere, potrivit MS.
Economica.net - mie, 16 ian. 2013, 13:51
Potenţial conflict de interese la unii medici angajaţi simultan la privat şi la stat

Ministerul Sănătăţii (MS) a prezentat Guvernului, miercuri, o notă privind finanţarea din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate a furnizorilor de servicii medicale din sistemul privat. Documentul prezintă detalii privind situaţia actuală a finanţării furnizorilor medicali, dar şi informaţii referitoare la noi măsuri şi principii ce vor fi promovate de MS pentru aplicarea politicilor de sănătate publică.

Astfel, potrivit MS, un număr important dintre medicii care profesează în serviciile publice au şi cabinete private sau sunt angajaţi ai unor furnizori privaţi de servicii de sănătate. Sesizări numeroase primite din partea pacienţilor reclamă multe aspecte negative ale unor astfel de situaţii, toate desfăşurându-se în defavoarea sistemului public şi contribuind substanţial la utilizarea ineficientă şi, de cele mai multe ori, nejustificată, a fondurilor publice pentru sănătate, se arată în nota citată.

MS a mai precizat că majoritatea cabinetelor private, în care lucrează aceiaşi medici angajaţi în spitale, au contracte cu casele de asigurări de sănătate, ceea ce le dă dreptul de a emite trimiteri pentru tratamente în spital, care sunt decontate de asigurările publice de sănătate. Se generează, astfel, o cerere nu întotdeauna justificată de servicii spitaliceşti, mult mai costisitoare pentru sistem, se mai arată în documentul MS.

Dubla calitate de angajat a personalului medical permite şi exploatarea inversă a circuitului pacienţilor: cei care se prezintă în serviciile publice (inclusiv la serviciile de ambulanţă) sunt îndrumaţi, sub diferite motive, să se adreseze unităţilor private în care acelaşi personal medical este angajat.

„Astfel, pe lângă aspectul criticabil al racolării pacienţilor din serviciile publice în folosul unităţilor private, apar situaţii în care un serviciu deja decontat de casa de asigurări pentru unitatea publică este plătit încă o dată de către pacient, la cabinetul privat, sau chiar este decontat a doua oară către asigurările de sănătate dacă furnizorul respectiv are contract cu casa de asigurări. În acelaşi timp, astfel de situaţii trebuie analizate şi din perspectiva unui potenţial conflict de interese între calitatea simultană de angajat în sistemul privat şi în cel public a unui cadru medical, în special dacă acesta are şi o funcţie de conducere. Sunt cunoscute în acest sens, de exemplu, situaţii în care echipamentele unor secţii de imagistică medicală (aparate de radiologie, tomografie, RMN) sunt defecte şi rămân nereparate, în timp ce unitatea privată de imagistică la care lucrează în paralel şeful secţiei publice funcţionează din plin, deservind şi pacienţii care sunt redirecţionaţi din secţia publică”, arată nota MS.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că în noul contract-cadru, care va intra în vigoare de la 1 martie, se va stipula că banii publici vor susţine numai spitalele publice din România, fiind sistată finanţarea din fondurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru unităţile spitaliceşti private.

Nicolăescu a spus că cine îşi dezvoltă o afacere privată „nu şi-o face pe banul public”, iar managerii de spitale private trebuie să îşi gândească investiţia bazându-se pe forţele proprii, nu pe „ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă”.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) alocă spitalelor, anual, aproximativ 1,6 miliarde de euro, din care 45 de milioane de euro merg la spitalele private. Potrivit MS, banii care nu vor mai fi daţi spitalelor private vor fi repartizaţi pentru programele de terapie intensivă, infarct miocardic, accident vascular cerebral ischemic şi traumă.

Intenţia MS a generat puncte de vedere divergente. Spitalele publice agreează sistarea alocării de fonduri către spitalele private, în timp ce unii particulari spun că măsura va afecta pacienţii şi va creşte costurile.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski: Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent
Zelenski: Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate......
Meta Estate Trust raportează un profit net de 2 milioane de lei pentru primele trei luni din 2024, de trei ori mai mare față de aceeași perioadă a anului 2023
Meta Estate Trust raportează un profit net de 2 milioane de lei pentru primele trei luni din 2024, de trei ori mai mare ...
Meta Estate Trust, companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar și acționează că un portal între piața ...
Șefa Trezoreriei americane Janet Yellen îndeamnă statele aliate din Europa să acționeze concertat împreună cu SUA pentru deblocarea valorii activelor rusești
Șefa Trezoreriei americane Janet Yellen îndeamnă statele aliate din Europa să acționeze concertat împreună cu SUA ...
Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a îndemnat aliaţii europeni să acţioneze în comun cu SUA pentru a ...
Grupul elen PPC și-a crescut profitul în primul trimestru din 2024
Grupul elen PPC și-a crescut profitul în primul trimestru din 2024
Grupul PPC, care a cumpărat afacerile Enel din România, a raportat un profit net de 86 de milioane de euro în primele ...