Radu Merica (AHK România): 2012 a fost un an pierdut

Anul 2012 a fost unul pierdut, dar am învăţat că o luptă politică încrâncenată nu ajută economia, a arătat joi seară, Radu Merica, preşedintele AHK România, la Recepţia de Anul Nou organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno - Germană.
Economica.net - J, 17 ian. 2013, 21:02
Radu Merica (AHK România): 2012 a fost un an pierdut

‘Am reuşit, în 2012, să înţelegem care sunt partenerii noştri adevăraţi. Nu toţi cei cu care am avut parteneriate au fost fiabili, atât la nivelul companiilor particulare, cât şi la nivelul contractorilor publici. A fost, totuşi, un an în care am observat că tinerii din România îşi doresc o formare profesională bună, aşa cum există şi în Germania. Am înţeles, de asemenea, că nu toate licitaţiile publice sunt trucate, că există transparenţă în unele ministere. Am învăţat că şi în timpuri grele poţi să te descurci şi să creşti economic’ a spus Merica.

De altfel, predictibilitatea, transparenţa, lupta împotriva corupţiei, reforma administrativă au fost priorităţile cerute şi de ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti, Andreas von Mettenheim, cu prilejul acestei reuniuni.

‘2012 ne-a demonstrat cât de greu cântăreşte politicul asupra mediului investiţional. Reforma adminstrativă anunţată de Guvern este un obiectiv ambiţios dar măsurile care se vor lua trebuie mai întâi discutate şi cu mediul economic. Se simte o briză nouă în privatizarea companiilor de stat şi suntem încrezători că parteneriatul nostru este benefic companiilor româneşti. Să salutăm anul 2013 prietenos şi, poate, ne va răspunde cu un zâmbet’, a spus Andreas von Mettenheim.

La rândul său, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, le-a spus tuturor membrilor AHK ca speră ca România să fie o casă ospitalieră pentru afacerile lor.

De altfel, ministrul Economiei a preconizat că în 2013 volumul schimburilor comerciale bilaterale româno-germane va depăşi 20 de miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, oferind un test decisiv al rezilienței lor după cinci săptămâni......
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri ...
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru speranţele de redresare ale sectorului financiar (analiză eToro)
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru ...
Marile bănci intră în centrul atenţiei săptămâna aceasta pentru a-şi prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...