Planul naţional de locuri de muncă, discutat la Ministerul Muncii cu delegaţia FMI

Planul naţional de locuri de muncă şi stimulentele acordate în domeniu au fost discutate, vineri, de reprezentanţii Ministerului Muncii cu delegaţia FMI.
Economica.net - vin, 18 ian. 2013, 17:41
Planul naţional de locuri de muncă, discutat la Ministerul Muncii cu delegaţia FMI

Prima rundă de discuţii dintre Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi delegaţia Fondului Monetar Internaţional a avut loc vineri.

În cadrul întâlnirii, care a durat mai bine de două ore, reprezentanţii FMI au dorit să analizeze din punct de vedere tehnic politicile pieţei forţei de muncă, fiind luate în discuţie două subiecte, respectiv planul naţional de locuri de muncă, măsurile incluse şi stimulentele în materie de creare de locuri de muncă.

La finalul întâlnirii, reprezentanţii FMI nu au făcut declaraţii.

Ministerul Muncii mai are planificate alte două întâlniri cu delegaţia FMI, în cursul săptămânii viitoare.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii, Iolanda Stăniloiu, declara pentru MEDIAFAX că în cadrul discuţiilor vor fi abordate mai multe subiecte, respectiv: evaluarea stadiului de realizare a acordului cu organismele internaţionale, consumatorul vulnerabil, venitul minim de inserţie, care ar trebui să fie aplicat din 2014 sau 2015, sustenabilitatea sistemului de pensii publice, efectele legii pensiilor la doi ani de implementare, salarizarea unică, stadiul proiectelor privind ocuparea şi modificarea Codului muncii.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional se va afla la Bucureşti în perioada 15-29 ianuarie pentru cea de-a şaptea şi a opta evaluare a acordului stand-by, principalele teme de discuţie fiind perspectivele economiei, bugetul pe 2013, reformele structurale şi politica monetară. Misiunea FMI va fi însoţită de echipe de la Comisia Europeană şi Banca Mondială.

România are în derulare un acord preventiv cu FMI şi UE în valoare de cinci miliarde de euro, fonduri care nu vor fi accesate decât în caz de necesitate.

Te-ar mai putea interesa și
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman începe procesul de rebranding pentru magazinele Praktiker Hellas. După 35 de ani de prezență pe piața elenă, brandul Praktiker dispare treptat din Grecia, unde magazinele rețelei......
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziarul ...
Un gigant chinez iese de pe piața imobiliară din România: Fondul suveran CIC vinde depozitele Logicor de 260 de milioane de euro
Un gigant chinez iese de pe piața imobiliară din România: Fondul suveran CIC vinde depozitele Logicor de 260 de milioane ...
Încă un portofoliu de spații logistice este scos la vânzare. China Investment Corporation (CIC), al treilea cel mai mare ...
România a ridicat avioanele de război după ce Insula Şerpilor a fost survolată de un grup de drone necunoscute
România a ridicat avioanele de război după ce Insula Şerpilor a fost survolată de un grup de drone necunoscute
Un grup de drone a fost detectat de radarele MApN în noaptea de miercuri spre joi în apropierea Insulei Şerpilor, una ...