Noul pachet fiscal: Taxe noi pentru firmele mari şi micro, creşteri de accize în avans

Companiile care exploatează resurse minerale vor plăti noi impozite, special create pentru ele, potrivit ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu. Va fi schimbat şi sistemul de impozitare pentru IMM-uri şi pentru veniturile din agricultură.
Economica.net - lun, 21 ian. 2013, 10:30
Noul pachet fiscal: Taxe noi pentru firmele mari şi micro, creşteri de accize în avans

El a arătat că va fi introdusă impozitarea suplimentară la venituri obţinute din liberalizarea preţului la gaze, specificând că măsura priveşte companiile producătoare de gaze. Cele două companii care exploatează gaze sunt Petrom şi Romgaz.

În plus, Chiţoiu a spus că va fi introdusă o taxă suplimentară de 0,5% pe cifra de afaceri pe exploatarea resurselor naturale pentru a asigura fonduri pentru cofinanţare la fonduri europene.
Potrivit ministrului, cea mai mare parte a veniturilor colectate în plus, de peste trei miliarde de lei, respectiv 0,5 puncte procentuale în PIB, se va duce pentru cofinanţare la fonduri europene.

Sistem “simplificat” de impozitare pentru agricultori şi IMM-uri

Chiţoiu a spus că pachetul de măsuri fiscale presupune o ajustare a impozitării în sensul simplificării impozitării pentru IMM şi microîntreprinderi care au o cifră de afaceri sub 65.000 de euro. Nu a dat încă detalii despre noul regim fiscal la care vor fi supuse aceste entităţi.

Ministrul a mai arătat că a fost simplificată şi lărgită baza de impozitare la impozitul pe veniturile obţinute din agricultură în toate domeniile – vegetal, animal, pomicol – în sensul creării unui mediu concurenţial care să aibă ca efect eliminarea evaziunii fiscale din zona agriculturii.

Vicepremierul a precizat că va fi decalat calendarul de creştere a accizelor de la 1 iulie la 1 aprilie.

„Sunt şi măsuri de corecţie a unor deduceri la calculul impozitului pe profit în Codul fiscal, le vom da după ce facem toate calculele”, a mai spus Chiţoiu. El a arătat că toate aceste măsuri fiscale vor fi discutate în Comisia de Dialog Social de la Ministerul Finanţelor şi la Ministerul Agriculturii, dar şi în CES.

Mâine, şedinţă specială de Guvern pentru aprobarea pachetului de măsuri fiscale

„Am aprobat politic liniile principale privind bugetul pe 2013. Domnii Chiţoiu şi Voinea vor finaliza la minister toate elementele tehnice, iar astă seară avem finalizat pachetul de măsuri fiscale. Mâine avem şedinţă de Guvern specială, de la ora 15.00, pentru aprobarea acestor măsuri premergătoare Legii bugetului, apoi eu am întâlnirea oficială cu FMI. Miercuri, în şedinţa de Guvern vom avea bugetul, astfel ca miercuri seară sau joi dimineaţă să plece la Parlament”, a anunţat, azi, premierul Victor Ponta, după şedinţa USL.

El a precizat că parametrii principali referitori la deficit, creştere economică, reduceri de cheltuieli, venituri suplimentare sunt agreaţi în principiu cu partenerii internaţionali.

Te-ar mai putea interesa și
Apple TV este disponibil oficial și în România. Cât costă abonamentul
Apple TV este disponibil oficial și în România. Cât costă abonamentul
Serviciul de streaming Apple TV este disponibil și în țara noastră, începând de astăzi, 14 septembrie, conform anunțului făcut de compania americană, citat de publicația Gadget.ro....
BYD vrea să fabrice camioane în Europa. Compania chineză anunță că va produce local tot ce va vinde pe Bătrânul Continent
BYD vrea să fabrice camioane în Europa. Compania chineză anunță că va produce local tot ce va vinde pe Bătrânul Continent
BYD intenţionează să lanseze anul viitor primul său camion de mare tonaj în Europa şi, ulterior, să fabrice local ...
Nicușor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier. Să vedem ce se întâmplă în urma desemnării
Nicușor Dan: Nu putem să mai aşteptăm şi va urma o desemnare de premier. Să vedem ce se întâmplă în urma desemnării
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, în cadrul unui interviu acordat Euronews România, că va face o desemnare de ...
Vlad Enăchescu, EVENTIM România: Publicul este mai atent la preț, dar mai ales la raportul dintre preț și relevanță. Nu cred că românii au devenit mai puțin interesați de entertainment, ci doar ceva mai selectivi – Interviu
Vlad Enăchescu, EVENTIM România: Publicul este mai atent la preț, dar mai ales la raportul dintre preț și relevanță. ...
Ce s-a întâmplat cu piața de evenimente în 2026, față de anul trecut? Cum se comportă spectatorul român și cât ...