Proiect al Primăriei Arad privind construirea unei fântâni arteziene de cinci milioane de euro

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, anunţă intenţia municipalităţii de a construi o fântână arteziană de 3.000 de metri pătraţi pe râul Mureş, al cărei cost este estimat la cinci milioane de euro, în timp ce PSD consideră că proiectul este "megaloman" şi spune că nu îl va susţine.
Economica.net - lun, 21 ian. 2013, 16:07
Proiect al Primăriei Arad privind construirea unei fântâni arteziene de cinci milioane de euro

Primarul din Arad, Gheorghe Falcă (PDL), a declarat, într-o conferinţă de presă, că fântâna arteziană ar urma să fie amenajată pe râul Mureş, în zona Ştrandului Neptun (centrul oraşului), fiind finalizat studiul de fezabilitate, care urmează să fie supus aprobării consilierilor locali, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Proiectul prevede construirea unei fântâni arteziene care ar acoperi un luciu de apă de 3.000 de metri pătraţi, adică jeturile de apă ar fi pe o lungime de 100 de metri şi o lăţime de 30 de metri.

Edilul a spus că proiectul ar costa cinci milioane de euro, iar posibilitatea de finanţare ar fi accesarea de fonduri europene nerambursabile.

Potrivit lui Falcă, proiectul vine în contextul în care Aradul doreşte să-şi depună candidatura pentru titlul de Capitală Culturală Europeană.

„În strategia pe care o coordonăm pentru a intra în competiţia Capitală Culturală Europeană avem nevoie de acest obiectiv pentru că el va revitaliza o zonă importantă a municipiului Arad”, a spus primarul.

În proiectul care va fi dezbătut de consilierii locali, privind aprobarea studiului de fezabilitate, se precizează că fântâna arteziană ar urma să fie amplasată între Podul Decebal şi podul de pontoane care face accesul la ştrand.

„În această delimitare se vor amplasa părţile componente ale fântânii, care împreună cu efectele unice ale jocului de apă, lumină, muzică, foc, vor da efecte spectaculoase”, se menţionează în studiu.

Efectele ornamentale ale fântânii ar fi date de 315 jeturi de apă, unele de zece metri înălţime.

Printre componentele fântânii se vor afla şi două jeturi cu efecte tip „foc”, care vor fi constant interactive, un jet cu efect de vapori de apă, care va forma un ecran de proiecţie, opt jeturi care vor produce bule de săpun şi 15 jeturi cu efect de frunză care se vor roti în jurul unei axe de doi metri.

Fântâna ar fi dotată şi cu un proiector pentru lasere.

Potrivit primarului, proiectul nu ar afecta practicarea sporturilor nautice pe Mureş, iar construcţia ar avea un mecanism care să îi permită retragerea la mal în cazul în care râul ar deveni navigabil.

Proiectul prevede şi realizarea unei tribune, pe fiecare mal al râului, care va permite urmărirea spectacolului fântânii arteziene şi a proiecţiilor.

Construirea fântânii ar face parte dintr-un program mai amplu de revitalizare a falezei Mureşului.

Referitor la acest proiect, PSD Arad a transmis, luni, un comunicat de presă în care arată că nu va susţine investiţia.

„Consilierii municipali ai PSD Arad resping proiectul megaloman de construire a unei fântâni arteziene cu costuri exorbitante: aproximativ cinci milioane de euro. Este o sumă exagerat de mare alocată unui proiect care nu reprezintă o prioritate pentru Arad. În condiţiile în care administraţia locală a decis majorarea taxelor şi impozitelor – proiect cu care nu suntem de acord – este anormal ca banii să fie astfel folosiţi”, se arată în comunicat.

PSD consideră că oraşul are alte priorităţi, precum investiţiile în infrastructură.

„Dacă vrem să înfrumuseţăm oraşul, obiectiv absolut necesar, putem să alocăm bani echilibrat pentru reamenajarea parcurilor şi construcţia de noi parcuri, amenajarea de spaţii pietonale şi de agrement, nu pentru un singur proiect, supra-evaluat. Suntem convinşi că toţi colegii din USL vor fi alături de noi, aşa cum sperăm că şi consilierii UDMR, PPDD şi chiar PDL se vor opune acestei fantezii”, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Traficul de pe Podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrări de reparații
Traficul de pe Podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat pe 4 iunie din cauza unor lucrări de reparații
Traficul pe podul de peste Dunăre, care leagă oraşul Ruse din Bulgaria de Giurgiu din România, va fi suspendat temporar pe 4 iunie din cauza unor lucrări majore de reparaţii, a anunţat luni......
MAI anunță că a încheiat contracte și acorduri de peste 973 de milioane de euro prin Programul SAFE
MAI anunță că a încheiat contracte și acorduri de peste 973 de milioane de euro prin Programul SAFE
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a încheiat, până la data de 30 mai, contracte şi acorduri-cadru în valoare totală ...
Trump spune că nu a primit nicio informare din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor
Trump spune că nu a primit nicio informare din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu a primit nicio informaţie din partea iranienilor cu privire la ...
Un cargo a fost zguduit de o explozie în apropierea coastelor irakiene, anunță Agenția Marii Britanii pentru Transport Maritim
Un cargo a fost zguduit de o explozie în apropierea coastelor irakiene, anunță Agenția Marii Britanii pentru Transport ...
O navă-cargo a fost lovită de un proiectil necunoscut în Golful Persic, la circa 40 de mile marine la sud-est de portul ...