Visa va prezenta Guvernului propuneri pentru dezvoltarea plăţilor electronice în sectorul public

Visa Europe România intenţionează să prezinte Guvernului, în perioada următoare, mai multe propuneri pentru dezvoltarea strategiei guvernamentale de încurajare a plăţilor electronice în sectorul public, a declarat, marţi, directorul companiei, Cătălin Creţu.
Economica.net - mar, 22 ian. 2013, 12:14
Visa va prezenta Guvernului propuneri pentru dezvoltarea plăţilor electronice în sectorul public

„Propunerile vor viza aspecte precum utilizarea cardurilor de angajaţii din sectorul public şi creşterea veniturilor colectate la bugetul de stat şi bugetele locale prin plata cu cardul a taxelor şi impozitelor”, a afirmat Creţu într-o conferinţă de presă.

În prezent, 157 de primării la nivel naţional acceptă plata cu cardul a taxelor şi impozitelor direct la ghişeu, iar 95 de primării acceptă plata online.

Ghişeul.ro este Sistemul Naţional Electronic de Plată Online cu Cardul Bancar, unde contribuabilii îşi pot accesa datele despre taxe şi impozite din toată ţara şi efectua plata online.

Prin acest sistem, primăriile au posibilitatea (potrivit Hotărârii 1235/2010) să ceară un comision contribuabililor la plata cu cardul, aspect care contravine prevederilor OUG 113/2009, care transpune în legislaţia românească Directiva serviciilor de plăţi. Potrivit acesteia, beneficiarul plăţii (primăriile) nu poate solicita plătitorului un preţ suplimentar pentru utilizarea unui anumit instrument de plată.

Utilizatorii de servicii financiare, susţinuţi de Visa Europe România, au solicitat modificarea legislaţiei, proiectul fiind transmis anul trecut Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (în prezent Ministerul pentru Societatea Informaţională).

„Circa 70% dintre primăriile care acceptă plata cu cardul sunt înrolate în ghiseul.ro, ceea ce înseamnă că tot mai multe primării trec de la site-ul propriu de plată la platforma ghiseul.ro. În prezent, nicio primărie dintre cele care acceptă plata cu cardul nu percepe comision”, a spus Creţu.

Te-ar mai putea interesa și
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime suma disponibilă pentru economisire, dacă venitul rămâne neschimbat.......
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece ...