Raportul CE, decisiv pentru aderarea României şi Bulgariei la Schengen – ministru irlandez

Următorul raport al Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare va fi decisiv pentru poziţia statelor membre faţă de aderarea la Schengen a României şi Bulgariei, a declarat marţi ministrul irlandez al Justiţiei, Egalităţii şi Apărării, Alan Shatter, relatează Focus News.
Economica.net - mie, 23 ian. 2013, 09:55
Raportul CE, decisiv pentru aderarea României şi Bulgariei la Schengen - ministru irlandez

Ministrul a răspuns astfel unei întrebări care i-a fost adresată de europarlamentarul bulgar Iliiana Iotova, transmite agenţia bulgară în pagina electronică.

În timp ce prezenta priorităţile preşedinţiei irlandeze în domeniul justiţiei şi afacerilor interne la o întâlnire a Comisiei parlamentare pentru Libertăţi Civile, Alan Shatter a asigurat-o pe europarlamentarul bulgar că preşedinţia irlandeză va face tot posibilul pentru a rezolva problema la reuniunea din martie a Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne.

Câteva dintre ţările care au deţinut preşedinţia UE până în prezent au considerat o prioritate aderarea României şi Bulgariei la Schengen, a subliniat Iotova, dar în cele din urmă totul s-a sfârşit cu rezerve din partea unor state membre. Ea a întrebat, de asemenea, ce va face diferit Irlanda ca să asigure rezolvarea problemei.

Shatter a subliniat că mulţi dintre omologii săi leagă decizia de raportul CE chiar şi în prezent.

„Suntem conştienţi de îngrijorările unora dintre statele membre. Mai multe informaţii vor fi disponibile la sfârşitul lunii. Aceasta este realitatea”, a declarat el.

Allan Shatter se referă cel mai probabil la viitorul raport în cadrul MCV pentru România şi la informarea orală privind progresele înregistrate de Bulgaria. În octombrie, Comisia Europeană a anunţat că ar putea realiza un proiect de raport extraordinar privind Bulgaria, dacă va fi necesar. La începutul lui ianuarie însă, purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, a confirmat că va fi o informare orală.

Te-ar mai putea interesa și
Vodafone lansează GEN10 și caută următoarea generație de campioni a României alături de Nadia Comăneci și Ciprian Marica
Vodafone lansează GEN10 și caută următoarea generație de campioni a României alături de Nadia Comăneci și Ciprian Marica
Inițiativa GEN10 a pornit de la o nevoie a părinților din România: aceștia simt că responsabilitatea pentru implicarea copiilor în practicarea unui sport le revine acum exclusiv lor și, din......
Bitcoin depășește pragul de 83.000 de dolari. Acum piața trebuie să demonstreze că există o cerere reală
Bitcoin depășește pragul de 83.000 de dolari. Acum piața trebuie să demonstreze că există o cerere reală
Bitcoin a trecut de pragul de 83.000 de dolari, însă creșterea din această dimineață necesită un pic de context. În ...
În România, mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină
În România, mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină
Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehiculelor electrice în al doilea trimestru al anului 2026, însă lipsa ...
FOTO Schimbare majoră la castelul Peleș: Cum arată noii solzi de cupru pentru acoperiș, fabricați în România
FOTO Schimbare majoră la castelul Peleș: Cum arată noii solzi de cupru pentru acoperiș, fabricați în România
METIGLA, unul dintre principalii producători de soluții complete pentru acoperiri şi închideri metalice, parte a grupului ...