raport mcv romania

UPDATE – CE a închis oficial MCV pentru România. Iohannis: Este o mare reuşită

Comisia Europeană a închis vineri în mod oficial Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru Bulgaria şi România, ce fusese introdus în 2007, la aderarea celor două ţări la Uniunea Europeană, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze realizarea de progrese în domeniul reformei sistemului de justiţie şi în cel al măsurilor anticorupţie, precum şi în ceea ce priveşte criminalitatea organizată, în cazul Bulgariei, indică un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Mecanismul de Verificare şi Cooperare pentru România s-a finalizat, fiind o mare reuşită pentru ţara noastră.

UPDATE - CE a închis oficial MCV pentru România. Iohannis: Este o mare reuşită
Raport MCV România: Evoluţiile privind reforma justiţiei în primele luni din 2019, motiv de preocupare majoră

Votul PE asupra rezoluţiei privind statul de drept în România va avea loc marţi, în aceeaşi zi cu raportul MCV

Reacţia CE după propunerea ministrului Toader de revocare a şefei DNA: Urmărim cu atenţie şi îngrijorare ultimele evoluţii

EUObserver, citând surse UE: Comisia Europeană nu exclude să utilizeze şi în cazul României mecanismul privind statul de drept aplicat Poloniei

Tăriceanu şi Dragnea: Comisia Europeană a fost informată în mod incorect despre transparenţa dezbaterilor pe tema Justiţiei

Comisia Europeană,

Comisia Europeană, „îngrijorată” de evoluţiile recente din România, cere Parlamentului să regândească modificările din justiţie

Dragnea: Eu nu cred că acest MCV se va ridica vreodată

Iohannis: Raportul MCV, un serios semnal de alarmă de care coaliţia de guvernare trebuie să ţină cont

Grindeanu: Dorim din partea CE clarificarea anumitor termeni din raportul MCV. Nu am primit un

Grindeanu: Dorim din partea CE clarificarea anumitor termeni din raportul MCV. Nu am primit un „to do list”

Oficiali UE: Nu ştim când va fi ridicat MCV, nu putem ghici viitorul

Raport CE: Atacurile împotriva Direcţiei Naţionale Anticorupţie au devenit deosebit de intense în 2016

Ridicarea MCV depinde de cât de repede pot fi îndeplinite ireversibil recomandările CE. Tendinţa de luptă împotriva corupţiei continuă - raport

Ridicarea MCV depinde de cât de repede pot fi îndeplinite ireversibil recomandările CE. Tendinţa de luptă împotriva corupţiei continuă – raport

Noul raport MCV cu privire la România, aşteptat miercuri

Ana Birchall, în comisii: România este grădina Maicii Domnului. Preşedinţia UE este următorul proiect de ţară

România şi Bulgaria ar putea scăpa de MCV. Va fi înlocuit cu un instrument de evaluare a democraţiei în toate statele UE

Consiliul UE a aprobat raportul MCV: România ar putea îndeplini în curând toate obiectivele

Borisov despre MCV: Întârzierile amendamentelor aşteptate de CE, o mare vulnerabilitate a guvernului bulgar

Cioloş: Lucrurile merg în direcţia bună în ceea ce priveşte ridicarea MCV pentru România

Comisia Europeană: Progresele Bulgariei şi ale României în cadrul MCV sunt evaluate separat

Corina Creţu: Finalizarea MCV în mandatul actualei Comisii - un pas înainte pentru consolidarea integrării României în UE

Corina Creţu: Finalizarea MCV în mandatul actualei Comisii – un pas înainte pentru consolidarea integrării României în UE

Juncker: Sunt convins că în timpul mandatului Comisiei mele o să punem capăt MCV-ului pentru România

DNA: Raportul MCV subliniază că Parlamentul a refuzat circa o treime din cererile de ridicare a imunităţii

Raport MCV: Combaterea corupţiei la nivel înalt a oferit rezultate impresionante

Comisia Europeană prezintă rapoartele din cadrul MCV pentru România şi Bulgaria

Merkel despre aderarea României la Schengen: Aşteptăm să vedem următorul raport MCV

Kovesi: Au existat încercări de a limita eficienţa investigaţiilor. Au eşuat şi datorită reacţiilor instituţiilor europene

Tudose, CSM despre menţinerea MCV: Avem legi şi coduri noi, dar şchiopătăm la practica unitară

Raport MCV: Comisia Europeană apreciază activitatea ANI şi a DNA - surse

Raport MCV: Comisia Europeană apreciază activitatea ANI şi a DNA – surse

Raportul CE remarcă progrese, critică Parlamentul şi consideră un test numirea şefului DIICOT

Comisia Europeană va prezenta miercuri rapoartele MCV privind România şi Bulgaria