Ai fermă de familie? Cât trebuie să produci ca să fii sprijinit financiar de stat

Fermele familiale care realizează o producţie agricolă de cel mult 48.000 de euro vor putea fi sprijinite financiar din fonduri europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) sau din bugetul naţional, potrivit unor surse din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Economica.net - mie, 30 ian. 2013, 14:24
Ai fermă de familie? Cât trebuie să produci ca să fii sprijinit financiar de stat

Ferma familială este acea ferma care realizează maximum 40 UDE (unitatea de dimensiune economică), respectiv o valoare a producţiei agricole de 48.000 de euro, în condiţiile în care 1 UDE reprezintă echivalentul a 1.200 de euro.

Potrivit surselor MADR, sprijinul pentru fermele familiale va putea fi acordat prin PNDR sau din bugetul naţional pentru achiziţia de utilaje şi construcţia de ferme în cadrul măsurii 121, pentru proiecte cuprinse între 5.000 şi 50.000 de euro.

Astfel, fermierul care se va înregistra cu ferma familială şi va creşte suprafaţa fermei, de exemplu de la 3 la 20 de hectare, va putea beneficia gratuit de proiect tip, de fonduri pentru achiziţia de utilaje, dar şi de dobândă subvenţionată. Chiar dacă fermierul nu creşte valoarea sprijinului public este permisă demararea proiectelor, beneficiind de doi ani de graţie.

De asemenea, fermierul care va majora numărul de animale deţinute în fermă, de exemplu de la 3 la 20 de vaci cu lapte, va beneficia gratuit de un proiect tip, dar şi de fonduri pentru achiziţia de utilaje şi pentru construcţia grajdului.

Sursele MADR au precizat că fermele familiale vor avea acces mai uşor la credite prin schema de subvenţionare a dobânzii sau printr-o dobândă redusă, ca urmare a convenţiei cu băncile care oferă pachete avantajoase, în cazul în care se implică în finanţarea Politicii Agricole Comune pe cei doi piloni.

Posibilităţile de sprijin pentru fermele familiale mai vizează programe de formare profesională de scurtă durată, prin PNDR (măsura 111), iar fermierii persoane fizice care se înregistrează fiscal devin eligibili pentru schema de subvenţionare a accizei la motorină. Totodată, fermierii vor avea posibilitatea de a beneficia de servicii medicale minime în raport cu contribuţiile virate, un procent de 5,5% din valoarea impozitului fiind direcţionat către fondul de asigurări de sănătate. De asemenea, ar putea fi emis un timbru nominal de sănătate care poate fi transmisibil şi membrilor familiei până la rudele de gradul II.

Nu în ultimul rând, compensarea pierderilor de venit pentru fermele familiale se va putea face prin Fondurile mutuale.

Ferma familială reprezintă entitatea care desfăşoară o activitate economică permisă de lege, individual sau împreună cu familia sa pentru asigurarea autoconsumului, dar şi pentru comercializarea surplusului de produse obţinute.

Activitatea economică desfăşurată de către ferma familială – permanent, ocazional sau temporar – trebuie înregistrată şi autorizată în condiţiile legii.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat marţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului că va prezenta miercuri în Guvern o notă prin prin care vor fi definite şi sprijinite fermele familiale.

„Mâine în Guvern vreau să prezint o notă, şi sper să fie aprobată, prin care să definim şi să sprijinim prin PNDR dezvoltarea fermelor familiale, fie pe cele vegetale, fie pe cele din sectorul zootehnic. Sunt foarte mulţi crescători de animale dar şi foarte mulţi din vegetal, care vor intra în sistemul de impozitare. Aş vrea să vin cu măsuri complementare care să-i ajute pe aceşti oameni să facă investiţii şi să-şi desfacă producţia pe care o obţin”, a spus Constantin.

În cazul în care nota va fi aprobată, şeful MADR a precizat că săptămâna viitoare va intra în Guvern hotărârea care modifică eliberarea certificatului de producător şi reglementează activitatea în pieţele din România. Constantin a spus că acest proiect nu este deocamdată discutat cu reprezentanţii Comisiei Europene, dar consideră că ar putea obţine modificarea PNDR în vederea obţinerii finanţării.

„Sper să fie agreată şi de reprezentanţii Comisiei Europene şi să putem să dezvoltăm ceea ce aşteptăm de 23 de ani şi anume fermele familiale, respectiv cei care nu produc suficient nici pentru autoconsum, nici pentru piaţă”, a adăugat şeful MADR.

Te-ar mai putea interesa și
Cartel Alfa: Retorica economică neoliberală încearcă să prezinte revendicările lucrătorilor drept o „presiune bugetară nejustificată”. Angajații din sectorul privat și cel bugetar au interese comune
Cartel Alfa: Retorica economică neoliberală încearcă să prezinte revendicările lucrătorilor drept o „presiune ...
Nota de plată a dezechilibrelor bugetare nu poate fi pusă din nou pe umerii lucrătorilor, iar incapacitatea sau lipsa de voinţă politică de a taxa echitabil capitalul nu trebuie compensată......
Cazino Music Festival va debuta la Constanța în luna septembrie. Urmează 11 weekenduri de muzică clasică la malul Mării Negre. Biletele au fost scoase la vânzare
Cazino Music Festival va debuta la Constanța în luna septembrie. Urmează 11 weekenduri de muzică clasică la malul Mării ...
Cazinoul din Constanța a anunțat astăzi că din această toamnă inaugurează un nou festival internațional de muzică, ...
Bolojan: Vom aproba luni câteva câteva hotărâri de guvern care, practic, închid ultimele aspecte care ţin de PNRR
Bolojan: Vom aproba luni câteva câteva hotărâri de guvern care, practic, închid ultimele aspecte care ţin de PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunţat că în şedinţa de guvern de luni vor fi aprobate câteva hotărâri care închid ...
Guvern nou în România. Ce a anunţat PSD înainte de a merge la Cotroceni cu propunere de premier social-democrat
Guvern nou în România. Ce a anunţat PSD înainte de a merge la Cotroceni cu propunere de premier social-democrat
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a precizat luni că nu este în situaţia de a prezenta preşedintelui Nicuşor Dan o ...