AIEA anunţă că nu deţine niciun indiciu cu privire la vreo explozie la Fordo, în Iran

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi ISIS, un institut american de cercetare, au anunţat miercuri că nu au niciun indiciu cu privire la o explozie la o instalaţie nucleară iraniană, evocată de presa israeliană şi americană, relatează AFP.
Economica.net - J, 31 ian. 2013, 07:18
AIEA anunţă că nu deţine niciun indiciu cu privire la vreo explozie la Fordo, în Iran

„Am aflat că Iranul a dezminţit existenţa unui incident la Fordo. Acest lucru corespunde observaţiilor noastre”, a declarat Gill Tudor, un purtător de cuvânt al Agenţiei ONU cu sediul la Viena.

Fordo, considerată singura instalaţie din Iran care nu poate fi atinsă de o lovitură militară, este inspectată frecvent de către experţi AIEA, în virtutea Tratatului împotriva proliferării armelor nucleare (TNP) a cărui semnatară este şi Republica islamică.

Potrivit unor informaţii publicate pe site-ul conservator american WND, preluate de alte publicaţii occidentale şi israeliene, o explozie ar fi avut loc, pe 21 ianuarie, la instalaţia nucleară situată într-un munte, în apropiere de oraşul sfânt Qom, iar aproximativ 200 de persoane ar fi fost blocate în interior.

La Washington, Institutul pentru Ştiinţă şi Securitate Internaţională (ISIS), un organism privat care a relevat riscurile programului nuclear iranian, a pus şi el la îndoială aceste informaţii.

Potrivit ISIS, o imagine realizată de un satelit comercial la o zi după pretinsa explozie nu surprinde nicio urmă de pagube la Fordo.

„Deşi o explozie subterană nu poate lăsa semne exterioare vizibile ale unor pagube, ISIS nu a observat nicio intensificare a activităţii, sub forma unor vehicule care să intervină la curăţenie sau urgenţei pe care te aştepţi să o vezi în eventualitatea unui incident de această amploare”, scrie institutul într-un comunicat.

Iranul a dezminţit-o cu fermitate şi a calificat această informaţie drept „propagandă occidentală” vizând să influenţeze rezultatul negocierilor cu marile puteri în domeniul nuclear.

Instalaţia de la Fordo, a cărei existenţă a fost dezvăluită în 2009, se află în centrul preocupărilor Grupului 5+1, din care fac parte Statele Unite, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania.

Iranul a început, la sfârşitul lui 2011, să îmbogăţească uraniu la un nivel de până la 20%, ceea ce o apropie de un nivel necesar fabricării bombei atomice (90%).

Teheranul a anunţat că are nevoie de acest nivel pentru alimentarea unui reactor de cercetare, în care produce izotopi de natură medicală, utilizaţi în diagnosticarea anumitor tipuri de cancer.

Iranul a negat întotdeauna că ar vrea să se doteze cu arma nucleară. Ca semnatară TNP, ţara apreciază că are dreptul să îmbogăţească uraniu în scopuri paşnice.

Teheranul a acuzat Washingtonul şi aliatul său israelian că se află în spatele asasinării unor oameni de ştiinţă iranieni din domeniul nuclear, în ultimii ani, dar şi în spatele unor încercări de sabotare, inclusiv cu ajutorul virusului informatic Stuxnet.

Închiderea instalaţiei de la Fordo era una dintre revendicările marilor puteri în cadrul unor reuniuni, anul trecut, cu Iranul. O nouă reuniune este prevăzută în curând, dar data şi locul nu au fost stabilite încă.

Te-ar mai putea interesa și
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și electrificare
Alstom a investit peste un milion de euro într-un laborator din București, pentru testarea soluțiilor de semnalizare și ...
Alstom România anunță vineri inauguarea unui centru de testare extins și modernizat din București, investiție de peste un milion de euro....
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire ...
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi ...
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...