Cipru: O insulă mică, dar o mare problemă pentru zona euro

Tocmai când liderii europeni credeau că sunt pe cale să pună capăt turbulenţelor economice din ultimii trei ani, a apărut problema Ciprului, aparent mică, dar care nu poate fi ignorată, relatează publicaţia elenă Kathimerini.
Economica.net - J, 31 ian. 2013, 16:45
Cipru: O insulă mică, dar o mare problemă pentru zona euro

Economia cipriotă valorează doar 18 miliarde de euro, fiind a treia cea mai mică din zona euro, dar problemele pe care le pune sunt printre cele mai complexe cu care s-a confruntat Europa, combinând elemente ale crizei din Grecia, Spania şi Irlanda.

Potrivit celor mai recente estimări ale analiştilor, ţara are nevoie de 17,5 miliarde de dolari pentru a se pune pe picioare, din care zece miliarde de dolari pentru sectorul bancar şi până la 7,5 miliarde de dolari pentru activităţile generale ale guvernului şi serviciul datoriilor.

Suma este mică în termeni nominali, dar echivalează cu PIB-ul ţării, astfel că programul de salvare ar fi cel mai mare acordat de zona euro după cel pentru Grecia şi de trei ori mai mare decât programul acordat Portugaliei în 2011.

Problema este cum va putea Ciprul să ramburseze banii pe care i-ar primi, astfel că programul de salvare nu este sustenabil.

În această situaţie FMI nu va va dori să participe, ceea ce ar pune sub semnul întrebării credibilitatea programului în ansambul său.

„Ciprul este, ca ţară, cel mai mare risc cu care se confruntă astăzi zona euro. Văd o deconectare între Cipru şi partenerii săi din uniunea monetară, nu se ştie cum pot fi acoperite divergenţele”, a declarat săptămâna trecută Charles Dallara, şeful Institutului pentru Finanţe Internaţionale, organizaţie care a negociat anul trecut restructurarea datoriilor Greciei, în numele băncilor.

Ciprul a cerut asistenţă financiară în iunie anul trecut, iar în ultimele şapte luni a negociat cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană.

Discuţiile s-ar putea clarifica după alegerile pentru un nou preşedinte al Ciprului, din februarie, fiind posibil ca negocierile să fie finalizate înainte de o reuniune a miniştrilor de Finanţe din zona euro, de la sfârşitul lunii martie.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...