EWEA: Investiţiile în eoliene, îngreunate de infrastructură şi procesul greoi de avizare

 România va atrage în următorii ani investiţii semnificative în domeniul energiei eoliene, îngreunate însă de infrastructura deficitară, de procesul complex de avizare, de ambiguităţile din lege şi de numărul redus de specialişti, potrivit unui raport al Asociaţiei Europene pentru Energie Eoliană.
Economica.net - mie, 06 feb. 2013, 13:39
EWEA: Investiţiile în eoliene, îngreunate de infrastructură şi procesul greoi de avizare

„Principala barieră în calea continuării dezvoltării sectorului energiei eoliene în România este infrastructura reţelei, care pare limitată în comparaţie cu cererea tot mai mare pentru avize de conectare. Operatorul sistemului de transmisie consideră că, în situaţia actuală, reţeaua poate face faţă la aproximativ 2,5-3 GW capacitate. Însă până în septembrie 2012 au fost semnate avize tehnice de conectare pentru 8,8 GW, pe lângă contracte de conectare de peste 14 GW”, notează organizaţia cu sediul la Bruxelles.

Asociaţia Europeană pentru Energie Eoliană (EWEA) este o organizaţie non-profit care promovează dezvoltarea sectorului energiei eoliene şi desfăşoară inclusiv activităţi de lobby pentru adaptarea cadrului legislativ la nevoile investitorilor în acest domeniu.

Un alt obstacol în calea dezvoltării investiţiilor în energie eoliană în România este procesul complex de avizare, o fermă eoliană necesitând aproximativ 85 de avize şi licenţe, notează EWEA. Astfel, procedura de avizare poate dura până la trei ani.

Totodată, cadrul legislativ din România pentru proiecte de energie eoliană „este caracterizat de lipsa predictibilităţii”, se spune în raport.

„Legile care acoperă energia eoliană şi sectoarele industriale adiacente lasă loc de interpretare pe chestiuni precum aplicabilitatea taxelor pe proprietate, modalitatea de înregistrare a deprecierii activelor şi gestionarea vânzării, concesionării sau leasingului de terenuri de către autorităţi. Mai mult, legislaţia este aplicată încet”, reclamă grupul de lobby.

EWEA consideră că plecarea experţilor din sectorul public către funcţii mai bine plătite în sectorul privat a influenţat negativ cadrul legal.

Resursele locale aflate la dispoziţia investitorilor nu se ridică încă la nivelul pieţelor dezvoltate, iar universităţile nu sunt la zi cu ultimele evoluţii din sectorul energiei eoliene, se spune în raport.

„Lipsa de experienţă în domeniul producţiei şi operării de turbine şi numărul limitat de specialişti determină dezvoltatorii de proiecte eoliene să folosească profesionişti străini pentru cele mai importante etape ale construcţiei fermelor. În majoritatea cazurilor investitorii trebuie să instruiască personalul local, un angajament semnificativ din punct de vedere financiar şi al timpului necesar”, notează EWEA.

România oferă unele dintre cele mai bune condiţii din Europa pentru investitorii în domeniul energiei eoliene, cu facilităţi precum sistemul de certifiacte verzi, posibilitatea de a obţine garanţii guvernamentale pentru 50% din valoarea împrumuturilor pe termen mediu şi lung, scutirile şi reducerile de taxe pentru profitul reinvestit, reducerea cu 50% a costurilor legate de permise şi autorizaţii şi subvenţiile acordate de guvern.

Potrivit datelor operatorului sistemului energetic naţional Transelectrica, în prezent în România sunt instalate centrale eoliene cu o capacitate de aproape 2.000 MW, aproximativ dublu faţă de finele anului 2011 şi mai mult decât puterea centralei nucleare de la Cernavodă.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Mediului a atras în ultimele 10 luni 118 milioane de euro din finanțări externe. Cei mai mulți bani au ajuns la Programul RO-Tranziţie Verde
Ministerul Mediului a atras în ultimele 10 luni 118 milioane de euro din finanțări externe. Cei mai mulți bani au ajuns ...
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a atras peste 118 milioane de euro din finanţări externe în ultimele 10 luni, mai mult decât în întreg intervalul 2021 - iunie 2025, perioadă......
Contracte de achiziții semnate rapid de MApN după incidentul cu drona din Galați. Armata cumpără mașini de luptă, sisteme antidronă, sisteme de apărare antiaeriană
Contracte de achiziții semnate rapid de MApN după incidentul cu drona din Galați. Armata cumpără mașini de luptă, ...
Ministerul Apărării Naţionale (MApN), prin Direcţia Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore ...
Apare un nou lanț de magazine în București și Timișoara: Ce salarii pune pe masă gigantul danez Normal pentru angajați
Apare un nou lanț de magazine în București și Timișoara: Ce salarii pune pe masă gigantul danez Normal pentru angajați
Normal, lanțul de magazine deținut de miliardarul danez Anders Holch Povlsen, intră în România și are planuri ambițioase ...
Responsabili militari americani şi cubanezi de rang înalt au avut întâlnire la baza SUA din Guantanamo Bay
Responsabili militari americani şi cubanezi de rang înalt au avut întâlnire la baza SUA din Guantanamo Bay
Responsabili militari americani şi cubanezi de rang înalt au avut o întâlnire vineri în apropierea bazei navale americane ...