Coreea de Nord confirmă un test nuclear subteran „reuşit”

Coreea de Nord a confirmat că a efectuat marţi al treilea test nuclear "cu succes", o operaţiune confirmată şi de către Ministerul Apărării vecinului şi inamicului său, Coreea de Sud, relatează AFP.
Economica.net - mar, 12 feb. 2013, 07:01
Coreea de Nord confirmă un test nuclear subteran

„Al treilea test nuclear a fost efectuat cu succes”, a anunţat agenţia oficială KCNA, precizând că această operaţiune are ca scop să „apere securitatea naţională şi suveranitatea” ţării „împotriva ostilităţii continue a Statelor Unite”.

Rusia condamnă testul nuclear nord-coreean

Rusia condamnă testul nuclear efectuat de către Coreea de Nord, apreciind că este vorba despre o încălcare a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU, a declarat marţi o sursă diplomatică pentru agenţia Interfax, relatează AFP.

„Condamnăm aceste acţiuni ale Coreei de Nord şi considerăm, la fel ca în cazul lansării unei rachete balistice efectuate anterior, că este vorba despre o încălcare a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU”, a declarat această sursă.

Ban Ki-moon condamnă testul nuclear nord-coreean

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a condamnat testul nuclear nord-coreean, care este „profund destabilizator”, a anunţat marţi purtătorul său de cuvânt, relatează AFP.

„Este o încălcare clară şi gravă a rezoluţiilor Consiliului de Securitate”, a declarat secretarul general al ONU, potrivit purtătorului de cuvânt Martin Nesirky.

CTBTO: Testul nuclear nord-coreean, „o ameninţare clară la adresa păcii şi securităţii”

Explozia detectată marţi în Coreea de Nord este identică precedentelor teste nucleare nord-coreene, a anunţat agenţia de control CTBTO cu sediul la Viena, adăugând că aceasta constituie „o ameninţare clară” la adresa securităţii internaţionale, relatează AFP.

Potrivit Organizaţiei Tratatului de Interzicere Completă a Testelor Nucleare (CTBTO), această explozie prezintă aceleaşi caracteristici şi o localizare aproape „congruentă” cu testele nucleare realizate în 2006 şi 2009 de către Coreea de Nord.

Shinzo Abe denunţă testul nuclear nord-coreean ca „extrem de regretabil”

Premierul japonez Shinzo Abe a condamnat marţi noul test nuclear al Coreei de Nord, calificându-l drept „extrem de regretabil”, relatează AFP.

Acest test „încalcă o serie de rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU. Este extrem de regretabil şi vom protesta ferm”, a declarat Shinzo Abe, imediat după ce Phenianul a confirmat un test „reuşit”.

Dispozitivul utilizat în testul nuclear nord-coreean este miniaturizat – Phenian

Bomba utilizată pentru efectuarea testului subteran în Coreea de Nord, marţi, este un dispozitiv „miniaturizat”, a anunţat agenţia oficială KCNA, relatează AFP.

„Acest test nuclear de nivel înalt a avut, spre deosebire de cele din trecut, o putere explozivă mai mare şi a utilizat un dispozitiv miniaturizat şi mai uşor”, potrivit agenţiei oficiale.

Informaţiile americane anunţă că evaluează „evenimentul seismic” din Coreea de Nord

Biroul directorului serviciilor naţionale americane de informaţii, din care fac parte 16 agenţii de informaţii din Statele Unite, a anunţat că evaluează „evenimentul seismic” din Coreea de Nord, o primă reacţie faţă de testul nuclear efectuat de către Phanian, relatează AFP.

„Comunitatea informaţiilor este la curent cu un eveniment seismic cu caracteristicile unei explozii în Coreea de Nord şi evaluăm informaţiile pertinente”, anunţă ODNI într-un comunicat.

La Washington, Casa Albă, Pentagonul şi CIA nu au reacţionat imediat.

Te-ar mai putea interesa și
Operator feroviar nou în România: Ferotrafic TFI introduce din 4 mai curse pe ruta București – Suceava
Operator feroviar nou în România: Ferotrafic TFI introduce din 4 mai curse pe ruta București – Suceava
Operatorul feroviar privat Ferotrafic TFI introduce în circulație, începând cu data de 4 mai 2026, trenuri Intercity pe relația București Nord – Suceava și retur, acestea fiind primele......
Economia SUA a crescut cu 2% în primele trei luni din 2026, după ce în ultimul trimestru din 2025 a înregistrat un avans de doar 5%
Economia SUA a crescut cu 2% în primele trei luni din 2026, după ce în ultimul trimestru din 2025 a înregistrat un avans ...
Creşterea economiei SUA a accelerat în primul trimestru din 2026, în urma redresării cheltuielilor guvernamentale, dar ...
TAROM mai suspendă cu încă o lună zborurile de la București la Belgrad. Air Serbia va zbura cu avioane mai mari pe această rută
TAROM mai suspendă cu încă o lună zborurile de la București la Belgrad. Air Serbia va zbura cu avioane mai mari pe această ...
Compania națională TAROM mai amână cu o lună reluarea zborurilor de la București spre Belgrad, suspendate inițial ...
Fără bani cash pe Otopeni. Serviciile de pe aeroport care se vor putea plăti doar cu cardul
Fără bani cash pe Otopeni. Serviciile de pe aeroport care se vor putea plăti doar cu cardul
Oficialii Aeroportului Internațional Henri Coandă din Otopeni au anunțat că, începând cu 1 mai 2026, plățile în ...