Fiul fostului preşedinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro a trecut graniţa terestră cu Argentina „având asupra sa documente de călătorie valabile, fără niciun obstacol legal”, se arată într-un comunicat publicat pe reţeaua X de Direcţia Naţională pentru Migraţie din Argentina.
El s-a îmbarcat apoi la bordul „unui avion privat închiriat de compania Baires Fly S.A. cu destinaţia oraşul Guayaquil, din Ecuador”, a precizat sursa citată.
Avionul a decolat la miezul nopţii din Puerto Iguazu, nord-estul Argentinei, potrivit site-ului Flight Radar.
Marţi, unele mass-media americane au anunţat că Flavio Bolsonaro a fugit din Brazilia către Statele Unite, fără a putea oferi dovezi în sprijinul acestei informaţii, în timp ce Departamentul de Stat al SUA a anunţat că le va acorda viză de intrare pe teritoriul american senatorului şi familiei sale.
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că ar aproba venirea senatorului Flavio Bolsonaro în Statele Unite, după eşecul acestuia la alegerile prezidenţiale din Brazilia, relatează Reuters.
„Ei bine, aş aproba”, le-a spus Trump jurnaliştilor, adăugând că a auzit că Bolsonaro s-ar afla în Argentina.
„Cred că sunt oameni buni”, a spus Trump. „Alegerile au fost foarte ciudate şi mi s-au părut groaznice. Au avut parte de recenzii negative”, a mai spus el.
Flavio Bolsonaro nu şi-a recunoscut încă înfrângerea în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale în faţa preşedintelui de stânga în exerciţiu, Luiz Inacio Lula da Silva, care a fost reales duminică într-o victorie surprinzătoare cu 52% din voturi.
Luni, Bolsonaro a promis că va respecta o hotărâre judecătorească care îl obligă să-şi predea paşapoartele autorităţilor.
El nu a făcut însă acest lucru, iar documentele i-au fost anulate marţi, inclusiv paşaportul diplomatic pe care îl deţinea în calitate de parlamentar, a declarat o sursă din cadrul poliţiei pentru AFP.
Flavio Bolsonaro, în vârstă de 45 de ani, este anchetat în Brazilia pentru corupţie şi spălare de bani, iar începând de marţi, şi pentru o posibilă finanţare din străinătate a campaniei sale electorale.