Mariana Câmpeanu: Lucrăm la un proiect privind pensiile ocupaţionale, până în vară va fi gata

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, marţi, că pregăteşte un proiect de lege privind pensiile ocupaţionale, care va intra în dezbaterea parlamentară până la sfârşitul sesiunii şi a făcut un apel către parlamentari pentru o iniţiativă de îndreptare a erorilor la calcularea pensiilor.
Economica.net - mar, 19 feb. 2013, 21:14
Mariana Câmpeanu: Lucrăm la un proiect privind pensiile ocupaţionale, până în vară va fi gata

„Vom încerca să reparăm acele sesizări făcute, dar legiuitorul este Parlamentul şi ca for legiuitor rugămintea mea este să veniţi cu o propunere de îndreptare a trecutului pentru că pentru viitor avem soluţie cu pensiile ocupaţionale”, a precizat Câmpeanu, la audierea sa din Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor.

Mariana Câmpeanu a spus că s-au creat foarte multe nedreptăţi şi disfuncţionalităţi în sistemul de pensii, arătând că nici nu s-a realizat recalcularea fiecărei pensii pe baza contribuţiei, pentru că spre exemplu cadrele militare nu au contribuit şi nici nu s-a făcut o economie la buget pentru această recalculare.

„Problema cea mai gravă este că în sistemul pensiilor militare există o anumită categorie cărora le-am scăzut pensiile şi care sunt nemulţumiţi şi sunt la ora actuală pe rol circa 25.000 de procese. Aşa cum prevede legea, astfel de lucruri atunci când îţi vin de la instanţă că pensia nu a fost corect calculată, toate aceste pensii pe măsură ce vin trebuiesc recalculate (…). Problema de fond este că cei din sistemul de apărare şi din celelalte sisteme nu sunt mulţumiţi de rezultatele care au fost puse în practică în urmă micşorării pensiilor acestea speciale. Şi atunci problema este ce facem?”, a spus Câmpeanu.

Ea a spus că aşteaptă din partea parlamentarilor orice iniţiativă şi orice propunere pentru a îndrepta lucrurile .

Câmpeanu a adăugat că, la ora actuală la minister are „un draft pentru un proiect de lege privind pensiile ocupaţionale”, care va fi discutat în minister, cu Casa de Pensii şi, apoi, va intra în dezbaterea publică.

„După aceea îl vom prezenta Parlamentului. Un orizont de timp, eu cred că ar putea să parcurgă următoarele două sau trei luni, ţinând cont că legea este totuşi tehnică şi poate că fiecare minister sau avizator o să ţină mai mult. Dar oricum, ea până la sfârşitul acestei sesiuni, deci până în vară, va fi gata”, a adăugat Câmpeanu.

Mariana Câmpeanu a fost audiată la Comisia de muncă în urma unui raport al Avocatului Poporului care sesiza nereguli la recalcularea pensiilor speciale.

Te-ar mai putea interesa și
PSD decide astăzi dacă va susține Guvernul Veștea. Ce condiții pune partidul
PSD decide astăzi dacă va susține Guvernul Veștea. Ce condiții pune partidul
Partidul Social Democrat va lua duminică o decizie privind susținerea viitorului Guvern condus de Adrian Veștea. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că formațiunea nu a hotărât încă......
Mesaj RO-Alert pentru Tulcea din cauza dronelor rusești care au atacat Ucraina. Două aeronave Eurofighter Typhoon au decolat din Baza Aeriană Borcea
Mesaj RO-Alert pentru Tulcea din cauza dronelor rusești care au atacat Ucraina. Două aeronave Eurofighter Typhoon au decolat ...
În noaptea dinspre 20 spre 21 iunie, Federația Rusă a executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective ...
Situaţia în Strâmtoarea Ormuz rămâne incertă. Vicepreşedintele american JD Vance a sosit în Elveţia pentru negocieri cu Iranul
Situaţia în Strâmtoarea Ormuz rămâne incertă. Vicepreşedintele american JD Vance a sosit în Elveţia pentru negocieri ...
Vicepreşedintele american JD Vance a sosit duminică în Elveţia pentru negocieri de pace cu iranienii, în timp ce SUA ...
Congres Extraordinar al PNL. Azi se alege conducerea partidului. Ilie Bolojan – singurul candidat la funcţia de preşedinte
Congres Extraordinar al PNL. Azi se alege conducerea partidului. Ilie Bolojan – singurul candidat la funcţia de preşedinte
Congresul Extraordinar al PNL se va reuni, astăzi, pentru a decide noua structură de conducere şi pentru a alege preşedintele ...