DNA: Prejudiciul în dosarele privind fraudarea fondurilor UE, de peste 20 milioane euro

Prejudiciul total stabilit în 2012 de către procurorii anticorupţie în dosarele privind fraude cu fonduri europene este în valoare de peste 92 milioane de lei (echivalentul a peste 20 milioane de euro), valoare de patru ori mai mare comparativ cu anul anterior, potrivit bilanţului activităţii DNA.
Economica.net - J, 28 feb. 2013, 16:43
DNA: Prejudiciul în dosarele privind fraudarea fondurilor UE, de peste 20 milioane euro

„Problematica combaterii fraudelor contra intereselor financiare ale Uniunii Europene a reprezentat obiectul unei analize speciale în cadrul Raportului, mai ales că rezultatele obţinute în anul 2012 au fost mai bune decât cele din anul precedent: 54 de rechizitorii privind 124 de inculpaţi, din care 12 persoane juridice şi un inculpat arestat. Comparativ, în anul 2011, au fost întocmite 45 de rechizitorii privind 95 de inculpaţi. În anul 2012, prin 34 de hotărâri definitive s-a dispus condamnarea a 50 de inculpaţi în acest tip de dosare”, notează DNA.

În vederea recuperării acestui prejudiciu, anchetatorii au dispus măsuri asigurătorii în 49 de cauze.

Fondurile europene prejudiciate au fost acordate în cadrul unor finanţări provenite din: Fondul European de Garantare în Agricultură, SAPARD, PHARE, Fonduri Structurale – POSDRU, Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală.

O treime din rechizitoriile DNA (33%) au fost întocmite în dosare având la bază sesizări ale DLAF (Departamentul român de Luptă Anti-Fraudă) şi OLAF (Oficiul de Luptă Anti-Fraudă de la Bruxelles).

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit luni rafinăria din Omsk, cea mai mare din Rusia, situată la circa 2500 de km de frontieră, a afirmat cartierul general de la Kiev, conform agenţiei Reuters, transmite Agerpres....
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost aleasă antreprenor general
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost ...
AFI anunță că a semnat contractul cu BOG’ART pentru realizarea lucrărilor de reconversie și modernizare a proiectului ...
BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în cazul ROBOR ar putea duce la pierderi mai mari decât amenzile aplicate de Consiliul Concurenței
BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în ...
Litigiile care ar putea fi iniţiate de clienţii băncilor în urma amenzilor aplicate de Consiliul Concurenţei în cazul ...
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft va renunţa la aproximativ 2,1% din forţa sa de muncă, sau aproximativ 4.800 de angajaţi, pe fondul restructurării ...