ANSVSA: Aflatoxina nu este periculoasă pentru sănătatea omului, cât timp se găseşte în limitele UE

Aflatoxina nu este periculoasă pentru sănătatea omului, atâta timp cât se găseşte în limitele impuse de legislaţia europeană, este concluzia Consiliului ştiinţific al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor /ANSVSA/, care s-a întrunit miercuri în şedinţă.
Economica.net - mie, 13 mart. 2013, 20:45
ANSVSA: Aflatoxina nu este periculoasă pentru sănătatea omului, cât timp se găseşte în limitele UE

„Astăzi, la sediul ASNVSA, a avut loc şedinţa Consiliului ştiinţific, alcătuit din academicieni, profesori universitari şi oameni de ştiinţă care au expertiză în domeniu. Cel mai dezbătut subiect a fost cel al aflatoxinei M1, care a fost depistată în anumite probe de lapte. Părerea Consiliului ştiinţific este că aflatoxina nu este periculoasă pentru sănătatea omului atâta timp cât se găseşte în limitele impuse de legislaţia europeană. În România şi în Europa, limita maximă admisă de aflatoxină este de 0,05 părţi/milion/litru, comparativ cu limita maximă pe care o au SUA, de 0,5 părţi/milion/litru”, a declarat vicepreşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu.

El a explicat că, de la ingerarea furajelor contaminate cu aflatoxina B şi până la apariţia aflatoxinei M1 în lapte, prima suferă un proces de diluare şi ajunge până la 25% din toxicitate, ceea ce înseamnă că pericolul foarte mare pentru consumul omului apare doar în cazul în care, în lapte, se găseşte o doză atât de mare de aflatoxină care ar fi letală animalului.

„Deci, dacă am avea un animal care moare intoxicat cu aflatoxină M1, nu mai putem vorbi despre lapte de la acel animal. Este concluzia acestui Consiliu ştiinţific de astăzi. Vom face un raport vizavi de această problematică pe care îl vom da publicităţii”, a spus el.

La rândul său, preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, a explicat că în toate studiile medicale existente la ora actuală aflatoxina s-a dovedit toxică în cazul experienţelor făcute pe şobolani şi pe cobai.

„Nu s-a făcut niciun fel de experienţă pe om. Se bănuieşte că, în urma ingestiei unei cantităţi de aflatoxină de 100 de ori mai mari decât limitele admise – de vreo 100 de litri de lapte pe zi – băută de o singură persoană timp de 20 de ani, ar exista şanse ca acea persoană să se îmbolnăvească. Dacă beţi 10 pahare de aflatoxină pe zi, şansele de a vă îmbolnăvi sunt zero. Aflatoxina a fost descoperită în 1965, deci până în 1965… În România şi în Europa au început să se facă analize destul de recent. Cantitatea admisă în America este de 10 ori mai mare decât cea din Europa şi nu am auzit niciun american să moară de cancer de la aflatoxină. Este doar o supra-protecţie europeană”, a precizat Minea.

Şi directorul general al APRIL, Dorin Cojocaru, a ţinut să sublinieze că în industrie există foarte mult autocontrol, analize şi teste, tocmai pentru a oferi siguranţă alimentară.

„În industrie există atâta autocontrol, există norme, analiza riscurilor, există atât de multe teste şi analize care se fac pe bani foarte grei în laboratoare dotate cu aparatură foarte scumpă tocmai pentru a preîntâmpina astfel de evenimente şi a veni cu o siguranţă maximă în produsele alimentare. Faptul că a apărut acest eveniment (laptele contaminat cu aflatoxină – n.r.) este o chestiune de rutină şi au fost făcute controale”, a precizat Cojocaru.

În concluzie, vicepreşedintele ANSVSA a dat asigurări că industria românească este una performantă, iar alimentele de pe rafturi sunt bune pentru consum.

„Trebuie să avem încredere în industria noastră, pentru că este o industrie performantă şi eu acest lucru vi-l spun pentru că am tras concluzia la întâlnirea şefilor serviciilor veterinare care a avut loc la Bruxelles săptămâna trecută. Am tras concluzia că din punct de vedere al industriei autocontrolul este făcut conform legislaţiei naţionale şi europene, toate cazurile de suspiciuni sunt depistate, sunt reţinute loturile incriminate de la plecarea către procesator sau către marile magazine. Avem sub control piaţa din România şi eu pot să vă spun că, la această dată, putem asigura hrană sănătoasă pentru populaţia din România şi pentru populaţia din Europa, pentru firmele care fac comerţ intracomunitar. Tot ce este la această oră în magazine şi pe piaţa reglementată şi autorizată sanitar-veterinar este bun de consum”, a conchis reprezentantul ANSVSA.

Te-ar mai putea interesa și
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Legendarele ghete de baschet Nike Kobe 6 „Grinch”, purtate de Kobe Bryant în meciul de Crăciun din 2010 împotriva echipei Miami Heat a lui LeBron James, au fost scoase la licitaţie....
ROMPAN: În perioada sărbătorilor, patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci. Majorările de preț cu 20% – 30% nu sunt justificate
ROMPAN: În perioada sărbătorilor, patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci. Majorările de preț ...
Patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă la preţuri cu 12% ...
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Industria de procesare a cărnii din România s-a confruntat în 2025 cu una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ...
Elon Musk va primi încă 55 miliarde de dolari de la Tesla
Elon Musk va primi încă 55 miliarde de dolari de la Tesla
Elon Musk, deja cel mai bogat om de pe planetă, a obţinut vineri un nou câştig enorm, după ce Curtea Supremă din Delaware ...